Vaccinul, scrie CNN, a fost dezvoltat de compania de biotehnologie Moderna, în colaborare cu Institutul Național de Alergii și Boli Infecțioase din SUA. Procesul de testare din faza trei, ultima, urmează să se desfășoare în aproape 100 de centre din Statele Unite, potrivit Moderna.
Vaccinul a fost deja administrat unui pacient de la un spital din Savannah, Georgia.
La studiu sunt așteptați să se înscrie aproximativ 30.000 de voluntari adulți care vor testa pe propria piele siguranța vaccinului Moderna și dacă acesta poate preveni COVID-19, după doar două doze.
Voluntarii vor primi fie două injecții cu 100 de micrograme de vaccin, fie un medicament care să inducă senzația de vindecare (placebo), la aproximativ 28 de zile distanță. Nici cercetătorii, nici participanții nu vor ști cine a primit doza de vaccin și cine pe cea de placebo.
Obiectiv optimist
Rezultatele din faza 1 au găsit răspunsuri la problema imunizării la toți voluntarii, vaccinul fiind, în general, sigur. Au existat reacții adverse ușoare, inclusiv oboseală, frisoane, dureri de cap, dureri musculare sau dureri la locul injecției.
Atât oficialii americani cât și reprezentanții companiei sunt acum optimiști că vaccinul ar putea fi gata de administrare până la finalul anului.
„A avea un vaccin sigur și eficient distribuit până la sfârșitul anului 2020 este un obiectiv la limită, dar este obiectivul potrivit pentru poporul american”, a declarat Francis Collins, directorul Institutului Național al Sănătății (NIH), într-un comunicat care a anunțat începerea începerea fazei trei de testare, potrivit Reuters.
Compania a primit aproape un miliard de dolari de la Guvernul SUA
Un studiu de faza 1 se axează, de obicei, pe un număr mic de oameni și se concentrează mai mult pe siguranța vaccinului și pe un răspuns prompt la imunizare.
În faza 2, studiul clinic este extins și vaccinul este oferit persoanelor care au caracteristici – cum ar fi vârsta și sănătatea fizică – similare cu cei cărora le este destinat antidotul.
În faza 3, vaccinul este administrat mai multor mii de oameni și testat pentru eficacitate și din nou pentru siguranță. Vaccinul Moderna/NIH este unul dintre cele 25 de studii clinice anti-COVID-19 din întreaga lume, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății.
Moderna este una dintre companiile care au primit sprijin din partea guvernului SUA prin “Warp Speed”, programul de vaccin împotriva COVID-19 al guvernului federal.
Duminică, Moderna a anunțat că a primit 472 de milioane de dolari, fonduri suplimentare, de la Autoritatea de Cercetare și Dezvoltare Avansată Biomedicală pentru studiul și dezvoltarea fazei 3 a vaccinului său anti-COVID-19, totalul ajungând la 955 de milioane de dolari.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!