„Cetăţenii Statelor Unite nu trebuie să călătorească în Rusia şi cei care locuiesc sau călătoresc (în prezent) în Rusia trebuie să părăsească ţara imediat, dat fiind că există opţiuni limitate pentru călătorii comerciale”, se precizează într-un comunicat publicat de Ambasada americană.

Amintind că, pe 21 septembrie, în Rusia a fost decretată mobilizarea parțială, autoritățile americane avertizează că Moscova „ar putea refuza să recunoască cetăţenia americană în cazul persoanelor cu dublă cetăţenie, (ar putea) să le interzică accesul la asistenţă consulară americană, să le interzică ieşirea din Rusia şi să-i recruteze pe cei care deţin două paşapoarte”.

În același timp, reprezentanța diplomatică a SUA subliniază că în acest moment există opțiuni „extrem de limitate” de a părăsi Rusia, fiind nevoie de rezervări făcute din timp.

„Rutele terestre pentru maşini şi autocare continuă să fie deschise”, precizează reprezentanții ambasadei, adăugând că americanii care se hotărăsc să plece din Rusia trebuie să facă acest lucru „cât mai repede cu putință”, mai ales că posibilitățile de a pleca din țară se pot „diminua şi mai mult”.

Și Bulgaria și-a sfătuit pe 27 septembrie cetățenii să plece rapid din Rusia, invocând „situaţia complicată” din țara condusă de Vladimir Putin.

După mobilizarea parțială decretată de liderul de la Kremlin în urmă cu o săptămână, sute de mii de bărbați care au vârsta pentru încorporare au plecat din țară în statele vecine Rusiei, precum Georgia, Kazahstan, Armenia sau Finlanda.

 
 

Urmărește-ne pe Google News