Un număr mic de diplomați ar putea rămâne la Kiev, dar marea majoritate a celor aproape 200 de americani de la ambasadă vor fi trimiși acasă sau mutați în vestul îndepărtat al Ucrainei, lângă granița cu Polonia, astfel încât SUA să își poată păstra o prezență diplomatică în țară.
Vineri, consilierul american pentru securitate națională, Jake Sullivan, i-a îndemnat pe cetățenii americani aflați în Ucraina să părăsească țara, „în termen de 24 până la 48 de ore”. Nu a fost un demers singular al Statelor Unite, notificări similare fiind trimise de peste alte 10 state.
Departamentul de Stat nu a oferit niciun comentariu oficial, iar secretarul de stat Antony Blinken a declarat, într-o conferință de presă în Fiji, că un anunț oficial va veni mai târziu. Sâmbătă, Antony Blinken va discuta cu omologul rus Serghei Lavrov, iar la ora 18 este programată o conversație telefonică între Joe Biden și Vladimir Putin.
Departamentul ordonase mai devreme familiilor angajaților ambasadei SUA din Kiev să plece. Dar a lăsat la discreția personalului neesențial decizia dacă doresc să plece. Noua mutare vine în timp ce Washingtonul și-a intensificat avertismentele cu privire la o posibilă invazie rusă a Ucrainei.
Oficialii, care au vorbit sub rezerva anonimatului pentru că nu au fost autorizați să discute subiectul în mod public, au spus că un număr mic de diplomați americani ar putea fi mutați în vestul îndepărtat al Ucrainei, lângă granița cu Polonia, un aliat al NATO, astfel încât SUA să poată păstra o prezență diplomatică în țară.
Pentagonul a anunțat vineri că va trimite încă 3.000 de trupe de luptă în Polonia pentru a se alătura celor 1.700 care deja se adună acolo, într-o demonstrație a angajamentului american față de aliații NATO, îngrijorați de perspectiva unei invazii a Rusiei în Ucraina.
Pe lângă trupele americane dislocate în Polonia, aproximativ 1.000 de soldați americani staționați în Germania sosesc în România într-o misiune similară de reasigurare a unui aliat NATO.
SUA au deja aproximativ 80.000 de soldați în întreaga Europă fie în misiuni permanente sau în cadrul celor de rotație. Soldații americani nu vor intra în Ucraina în niciun scenariu, au subliniat oficialii.
Vineri, într-o videconferință cu lideri europeni, printre care și Klaus Iohannis, Joe Biden ar fi avertizat că SUA consideră că Vladimir Putin s-a decis să invadeze Ucraina, iar un atac ar putea avea loc în următoarele zile. Informația nu a fost confirmată oficial de Casa Albă, fiind publicată de principalele publicații din SUA citând surse diplomatice. Dar nici nu a fost negată de consilierul american pentru securitate națională, în timpul conferinței.
Rusia a negat în repetate rânduri că plănuiește o invazie în Ucraina, în ciuda adunării a peste 100.000 de militari în apropierea graniței. Acum, însă, a început exerciții militare masive cu Belarusul, existând temeri că de acolo trupele ruse pot ajunge mai rapid la Kiev.