Antony Blinken, secretarul de stat american, susține că Vladimir Putin nu a fost deloc inspirat ieșind în public cu declarații de acest gen, mai ales în această perioadă când tensiunea este la cote maxime pe tot mapamondul.

„Este total iresponsabil, mai ales în aceste momente. Multe țări din lume, inclusiv China, s-au exprimat clar în trecut despre această problemă atunci când Vladimir Putin a vorbit despre armele nucleare”, a spus Antony Blinken.

„A face acest lucru acum, când lumea s-au reunit la New York, inclusiv pentru a vorbi despre necesitatea unei mai mari dezarmări şi neproliferări, va fi foarte prost perceput în întreaga lume”, a adăugat el.
Reamintim că liderii lumii s-au reunit pentru Adunarea Generală a ONU, care a avut loc la New York.

„Ne rezervăm dreptul de a folosi arme nucleare în cazul unei agresiuni împotriva Rusiei și Belarusului ca membru al statului Uniunii. Toate aceste aspecte au fost convenite cu partea belarusă, cu președintele Belarusului. Inclusiv dacă inamicul, folosind arme convenționale, creează o amenințare critică la adresa suveranității noastre”, a declarat, miercuri, Vladimir Putin.

Urmărește-ne pe Google News