Potrivit NASA, bucureștenii care doresc să vadă Stația Spațială Internațională trebuie să privească cerul miercuri, la ora 21:16 şi vineri la ora 21:08.
Staţia va apărea miercuri deasupra orizontului la o elevaţie de 35 de grade Vest (înălţimea aparentă a staţiei deasupra orizontului) şi va dispărea după aproximativ 4 minute în direcţia Sud-Sud-Vest. Vineri, 10 august, ISS va apărea pe cer la 12 grade Vest-Sud-Vest şi după 3 minute va dispărea în direcţia Sud.
Pentru a identifica linia orizontului, aceasta se află la zero grade şi direct deasupra capului la 90 de grade. Dacă întindeţi mâna cu pumnul strâns îndreptat direct spre linia orizontului, dimensiunea pumnului acoperă în medie un interval de 10 grade deasupra orizontului. Bucureştenii care doresc să o vadă cât mai bine vor trebui să iasă pe balcoanele de la etajele superioare cu deschidere spre linia orizontului în direcţia din care apare ISS, sau să urce pe terasele blocurilor.
De mai multe ori pe săptămână, echipa de control al misiunii ISS de la Centrul Spaţial Johnson din Houston, Texas, aparţinând NASA, anunţă oportunitatea de a vedea staţia spaţială pentru aproximativ 6.700 de locaţii din lume. Staţia poate fi văzută şi din regiunile din jurul acestor locaţii.
Miercuri şi vineri seara, ISS va fi al treilea cel mai strălucitor obiect de pe cerul capitalei. Vizibilă cu ochiul liber, staţia apare ca un avion care se mişcă foarte repede, însă este aflată la o altitudine mult mai mare decât a avioanelor de linie şi se deplasează cu câteva mii de kilometri pe oră mai repede decât acestea (ISS se află la o altitudine de peste 400 de kilometri şi se deplasează cu peste 27.500 km/h), scrie Agerpres.
Citește și: Țara din Europa unde amenzile de circulație se calculează în funcție de avere
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro