Stația spațială, care cântărea aproximativ 8 tone, a intrat în zbor necontrolat din 2016 și a revenit în atmosferă un pic mai curând decât se preconiza. Chinezii au anunțat că reîntoarcerea pe Pământ va avea loc la 03:42 (ora României), ceea ce l-ar fi plasat deasupra oceanului Atlantic de Sud.
Aproape toată stația a fost distrusă de reintrarea în atmosferă, potrivit agenției din China, scrie Agerpres.
„Oamenii nu au niciun motiv să se îngrijoreze”, a spus același organism săptămâna trecută, care a arătat că stația spațială nu se va prăguși pe Terra în mod violent, ”ca în filmele științifico-fantistice”.
Șansele ca un om să fi fost lovit de un fragment mai mare de 200 de grame desprins din stația chineză este de 1 la 700 de milioane.
Predicția momentului când stația stația spațială va reintra în atmosferă s-a schimbat zilnic în ultima perioadă. Astfel, Agenția Spațială Europeană (ESA) a transmis sâmbătă că Tiangong-1 va intra în atmosferă luni, după ce oamenii de știință au anunțat, pe 29 martie, că nava chinezească se va prăbuși sâmbătă sau duminică duminică.
INTERVIU EXCLUSIV cu Antonio Banderas: „Încă nu s-a născut actorul care să joace rolul meu!”
FOTO: EPA
La ce oră se deschid secțiile de votare pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!