Prin aceste lucrări, CJ Cluj vrea să oprească poluarea pârâului Zăpodie și să elimine levigatul, notează transilvaniareporter.ro.
„Pentru a limita consecințele negative ale scurgerii de levigat, am autorizat în regim de maximă urgență aceste lucrări, respectând astfel întocmai termenele stabilite de Garda de Mediu. Stația de osmoză inversă ce va epura levigatul de la Pata Rât va fi dată în funcțiune în cel mai scurt timp posibil, astfel încât substanțele scurse din depozitul neconform să fie neutralizate și sădevină absolut inofensive pentru mediu” a declarat, pentru sursa citată, președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe.
Potrivit sursei citate, autoritățile clujene fac demersuri în vederea închirierii unei stații de osmoză inversă, fiind depuse deja trei oferte în acest sens. Săptămâna următoare, reprezentanții CJ Cluj vor negocia cu ofertanții, pentru ca, mai apoi să înceapă procesul de epurare de deșeurilor.
Astfel, levigatul va fi colectat într-un bazin al stației de epurare de unde va fi preluat în vederea procesării de către stația de tratare care funcționează pe principiul osmozei inverse. În urma epurării, lichidul rezultat este inofensiv pentru mediu și ar putea fi deversat în pârâul Zăpodie, notează sursa citată.
Stațiile de tratare a levigatului care funcționează pe principiul osmozei inverse reprezintă o metodă eficientă pentru îndepărtarea substanțelor toxice.
În urmă cu două săptămâni, a fost alertă majoră de poluare în Cluj. Concentrația admisă de azot a fost depășită de peste 700 de ori în urma poluării unui pârâu în zona în care au avut loc alunecări de teren pe fosta groapă de gunoi de la Pata Rât. Mai mult, autoritățile au precizat că vor să ia măsuri urgente pentru că un lac cu 6.000 de metri cubi de lichid toxic s-a format în zonă.
sursă foto: transilvaniareporter.ro
Citește și VIDEO | De la dumbrava minunată la Dumbrava spionată! Angajatele din primărie își acuză edilul că le urmărește cu aparatură audio-video
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro