- Primăria Sectorului 1 vrea să înfiinţeze o societate publică de salubritate care să se ocupe de sortat gunoaiele în vederea reciclării lor.
- Compania de Verde – Compania de Salubritate SA ar urma să fie bugetată cu aproape 24 de milioane de euro, bani publici.
- 8,5 milioane de euro ar urma să fie cheltuiţi pe instalaţia necesară, despre care primarul spune că nu se ştie unde va fi amplasată.
- 250.000 de euro ar trebui să coste doar branşamentul la electricitate a staţiei de sortare.
- În proiectul de act constitutiv al societăţii apar şi „cheltuieli neprecizate” în valoare de aproape 1,2 milioane de euro.
- Proiectul va fi supus votului consilierilor locali luni, deşi, în cadrul acestuia, nu este prevăzută organigrama viitoarei companii publice.
- Adunarea Generală a Acţionarilor va putea hotărî, între altele, şi conversia acţiunilor deţinute de Primărie în acţiuni la purtător.
- Contractul de comodat privind folosirea gratuită a sediului pus la dispoziţie de Primăria Sectorului 1 este deja semnat şi antedatat 28 ianuarie.
Viitoarea companie de salubritate ar urma să aibă ca domeniu principal de activitate reciclarea hârtiei, metalului, plasticului şi sticlei provenite din deşeurile menajere.
Dacă proiectul primește aprobarea consilierilor locali, capitalul social al viitoarei companii va fi de 114 milioane de lei, adică aproximativ 24 de milioane de euro.
Sediul companiei va fi pe bulevardul Expoziţiei, lângă Casa Presei, imobil pe care îl va primi gratuit de la Primăria Sectorului 1. Există deja un contract de comodat semnat şi antedatat cu 28 ianuarie 2019, adică ziua în care va fi supus aprobării Consiliului Local proiectul privind înfiinţarea companiei de salubritate.
Contractul, ajuns în posesia ziarului, nu are număr de înregistrare.
Numărul de directori şi de angajaţi ai viitoarei companii nu este încă stabilit.
Potrivit proiectului de hotărâre, abia după înfiinţare, Adunarea Generală a Acţionarilor, în baza propunerii Consiliului de Administraţie, va stabili numărul de angajaţi necesari pentru „a răspunde cerinţelor de realizare a obiectivului de activitate”.
Cheltuieli „neprecizate” – da, banii pentru angajați – ba
În lipsa datelor privind angajații, nu se știe ce sume vor fi prevăzute la capitolul cheltuieli cu personalul.
Din cele 24 de milioane de euro cu care urmează să fie capitalizată societatea, 8,5 milioane de euro înseamnă staţia de sortare.
Pe lângă instalaţia propriu-zisă mai există şi costuri adiacente de punere în funcţiune.
Spre exemplu, 250.000 de euro va costa doar branşamentul la curentul electric, iar pentru un metru liniar de gard a fost estimat un cost de aproximativ 40 de euro.
Potrivit aceluiaşi proiect de hotărâre, sunt menţionate şi cheltuieli „neprecizate” de aproape 1,2 milioane de euro.
De asemenea, printre atribuţiile viitoarei Adunări Generale a Acţionarilor se numără, între altele, şi „conversia acţiunilor nominative în acţiuni la purtător”.
Daniel Tudorache, primarul Sectorul 1: „Să vedem dacă va trece proiectul”
Contactat de Libertatea, primarul Sectorului 1, social-democratul Daniel Tudorache, a declarat că totul depinde de votul consilierilor locali.
„Să vedem dacă va trece proiectul, pentru că ne trebuie două treimi din voturile consilierilor, ca să nu existe nicio problemă de funcţionalitate. Mă refer la problema celor 22 de companii de la Primăria Generală”, a declarat Daniel Tudorache.
Edilul a făcut referire la situaţia creată la nivelul Primăriei Generale în urma pronunţării instanţei cu privire la legalitatea înfiinţării celor 22 de societăţi municipale.
Întrebat despre amplasamentul stației de sortare, Daniel Tudorache spune că aceasta „este treaba societății, nu e treaba mea”.
„Vor avea mandat din partea Consiliului și ei se vor ocupa de tot”, a mai precizat primarul.
Dacă va primi votul consilierilor locali, viitoarea companie publică ar urma să fie controlată de Primăria Sectorului 1 (99% din acțiuni) şi de Poliţia Locală de sector (1% din acțiuni).
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!