Totul a început ziua precedentă, în jurul orei 14.00, în urma unui „incident tehnic neprevăzut”, din cauza căruia s-au declanșat sistemele de stingere a incendiilor care au oprit echipamentele ce susțin infrastructura IT a RAR. Acest lucru a dus la formarea de cozi.

„Precizăm că situația nu a fost generată de un atac cibernetic, că nu a existat un incendiu în camera serverelor și că nicio persoană nu a avut de suferit în urma activării sistemelor de stingere care utilizează pulberi speciale pentru inhibarea arderii”, a transmis RAR, care nu a explicat concret cauza pentru care s-a declanșat alarma de incendiu.

Pentru rezolvarea situației, care durează de aproape 24 de ore, a fost mobilizată toată logistica necesară, dar au fost chemați și specialiști externi, experți în IT. Până la remedierea defecțiunii, oamenii pot veni la sediile RAR conform programărilor, dar documentele solicitate vor fi eliberate după ce vor putea fi procesate și în sistemul informatic.

„Angajații RAR îi vor anunța pe cei care au de ridicat documente când pot fi acestea eliberate, în ordinea cronologică a programărilor pe care le-au avut pentru efectuarea prestațiilor sau, după caz, în alte situații speciale”, a precizat RAR, care a decis ca oamenii să plătească doar în momentul în care vor fi eliberate documentele în format fizic.

 
 

Urmărește-ne pe Google News