Potrivit unui studiu recent s-au înregistrat progrese importante în ţările în curs de dezvoltare, unde contracepţia a permis reducerea mortalităţii materne cu 40% în cursul ultimilor ani.
Se menţin, în schimb, probleme serioase în Africa subsahariană, unde doar 22% dintre femeile măritate sau având o viaţă sexuală activă folosesc metode contraceptive, faţă de 75% în ţările dezvoltate.
Numărul de vieţi care ar putea fi salvate este evaluat la 104.000 pe an de cercetătorul Saifuddin Ahmed, într-un alt studiu. Acesta mai indică faptul că în fiecare an mor 3 milioane de nou-născuţi, în marea majoritatea în ţări dezvoltate, din cauza complicaţiilor legate de sarcină sau naştere.
Reducerea numărului de sarcini cu risc şi creşterea intervalului dintre două sarcini ar permite, de asemenea, creşterea şanselor de supravieţuire ale copiilor, potrivit studiului coordonat de John Cleland.
 
 

 
 

Urmărește-ne pe Google News