Stațiunile de pe Valea Prahovei sunt goale, dar localnicii văd partea plină a paharului

Drumul pe Valea Prahovei era altădată atât de aglomerat încât coada de mașini se întindea pe câteva zeci de kilometri între Predeal și Breaza. DN1 a fost întotdeauna spaima șoferilor, iar drumul dintre Comarnic și Predeal putea fi parcus și în opt ore în perioada sărbătorilor. De data aceasta, în zi de weekend, nu am făcut mai mult de 45 de minute.

Taximetriștii, ursul și porumbeii

Am ajuns în Predeal la timp ca să vedem un pui de urs.

Se învârtea pe lângă niște pensiuni, întâi la marginea pădurii, apoi a traversat drumul prin fața mașinii noastre, aruncându-ne din mers o privire nepăsătoare. S-a pierdut pe partea cealaltă a pădurii, printre copaci. Oamenii au fost nevoiți să rămână în case, dar pentru urși nu se aplică restricțiile de circulație pe străzile din stațiunile montane.

În gara din Predeal, doar chioșcul de ziare mai e deschis. Vânzătorul, purtând mască, se ascunde după geam și după sticla de dezinfectant. Cofetăria la care se stătea odată la coadă pentru prăjiturile Șoricel și cafeaua la 2 lei e și ea închisă.

Recomandări

Afacerile românești ale familiei Irinei Vlah, candidata prorusă la președinția Republicii Moldova. Opozanta Maiei Sandu, decorată de patriarhul Kirill

„Iar au venit ăștia să filmeze gara goală”, spune un taximetrist către colegii lui.

Stau în cerc, la distanță unul de altul, și așteaptă clienții care nu mai vin. S-au obișnuit deja cu presa care arată cât de goale sunt orașele. Cursele li s-au împuținat, spun ei, și stau mai mult degeaba pentru că nu mai vin trenurile pline cu turiști în weekend, iar localnicii nu prea mai circulă nici ei cu taxiul pentru că nu au unde să meargă.

Un bătrân și-a umplut sacoșa cu produse de la supermarket și s-a oprit pe bancă, la șosea, să hrănească porumbeii. Păsările se agită în jurul lui, apoi își iau zborul dintr-odată, speriate de un câine care încearcă să-i prindă.

Recomandări

„I-am întins bucuros mâna și mi-a aruncat cu un lichid în față. Am crezut că îmi dăduse cu acid”. Fragmente exclusive din cartea „Patriot. Memorii” de Aleksei Navalnîi, care va apărea în România pe 22 octombrie (II)

„La câtă țuică bem noi, nu luăm coronavirus”

Cea mai aglomerată pârtie de la munte, pârtia Clăbucet din Predeal, locul unde în fiecare weekend abia aveai loc să arunci un ac, mai e acoperită doar pe jumătate cu un strat subțire de zăpadă. E atât de pustiu și atât de liniște încât îți țiuie urechile. Se aude doar ciripitul păsărilor.

Pandemia de COVID-19 a afectat puternic turismul românesc, iar stațiunea a devenit pustie. Pensiunile și hotelurile sunt toate închise, iar strada de la baza pârtiei, unde cu greu găseai un loc de parcare, e lipsită de mașini.

Nici în Bușteni nu e mai bine. În poienița de unde începe traseul către Cascada Urlătoarea nu mai sunt nici câinii, iar telecabina nu s-a mai mișcat de la bază de o lună deja.

Recomandări

De ce crede fostul ministru Constantin Niță că merită eliberat mai repede din pușcărie: s-a spovedit, a văzut filme. Răspunsul judecătorilor

Trei localnici coboară drumul în pantă. Au plecat să „bea o țuică” și să cumpere „mâncărică, pâinică”. Au declarații pe propria răspundere, că nu-și permit să plătească amenda. Pentru ei, țuica e un fel de apă sfințită: îi protejează de cel rău.

„Credeți dumneavoastră că noi luăm coronavirus la câtă țuică bem noi? Ferească Dumnezeu. Noi nu murim, doamnă scumpă”, spun ei, când îi întrebăm cum se protejează în perioadă asta.

„Eu sunt foarte sănătos, pe cuvânt, nu am nici pe dracu, vă dau cuvântul de onoare”, întărește unul dintre ei.

Se plâng că n-au de muncă. Lucrau la negru înainte, așa că de unde șomaj tehnic? Mai găsesc de muncă așa, prin zonă, la tăiat lemne sau altceva, dar primesc puțini bani pentru ce fac.

După ce își cumpără „pâinica”, se opresc pe bordură pe marginea drumului ca să termine „berica”.

Închis pe perioadă nedeterminată

Castelul Cantacuzino, mare și impunător, nu va mai primi prea curând vizitatori. Doar paznicul îl mai poate vedea zilnic. Pe fundal de muzică lăutărească, să mai acopere liniștea.

Un afiș lipit la avizier anunță – presa și localnicii, că turiști nu mai sunt oricum –, că porțile castelului vor mai rămâne închise mult timp de-acum încolo.

„Vizitați Casino Sinaia”, te îndeamnă un panou de la intrarea în Castelul Peleș din Sinaia. Și parcă îți vine să cobori drumul prin pădure de la Peleș până în centru, pe lângă căsuțele din lemn unde se vindeau tot felul de magneți de frigider, genți și brățări handmade, pălării și jucării de plastic.

Dar nu mai ai ce să vezi sau să cumperi acum. În locul mărfii de pe tarabă a rămas doar mirosul de vată de zahăr.

Cei care văd partea bună

Pe străzile din Sinaia mai trece din când în când câte o persoană cu brațele pline de cumpărături. Restaurantele și-au închis bucătăriile, iar din tonetele din lemn nu mai sfârâie clătitele.

Nici shaormăria nu mai are clienți. Sâmbătă, de dimineață până la ora 15.00, a avut trei clienți. Comenzile online? „Așa și așa”, spune vânzătorul. Deschide mai rar, doar câteva ore pe zi.

În ciuda pandemiei care a limitat libertățile cetățenilor, a „infectat” turismul și a închis obiective turistice, localnicii de la munte, sătui de agitație, gălăgie și miros de friptură pe stradă, sunt optimiști.

„E o parte plină a paharului asta, nu partea goală. Dacă nu mai sunt turiști și magazinele nu au vânzare, sunt nevoite să scadă prețurile. Așa, produsele sunt mai ieftine, le luăm și noi la preț de oraș, nu de stațiune turistică”, mărturisește un localnic.

Orașul în care oamenii au înțeles

În Sinaia, oamenii se mândresc că știu să respecte regulile. De aceea nu au confirmat niciun caz de coronavirus.

„Noi trebuie să avem grijă de noi. Sunt reguli care ar trebui respectate pentru că dacă nu le respectăm, apar problemele. Deocamdată, suntem bine în Sinaia, este orașul în care oamenii au înțeles”, spune o femeie.

Are un magazin mic în centrul stațiunii, unde confecționează chei și repară ceasuri. A pornit afacerea în 1987 și rezistă și acum, în timpul pandemiei. Are puțini clienți, dar, spune ea, e mulțumită să câștige măcar atât cât să-și asigure pâinea.

„E o muncă pe care nu o pot face online, trebuie să vin aici pentru oameni”, mărturisește ea.

La cota 1.400, și câinii sunt izolați

Mai sus, la cota 1.400, nu se mai plimbă nimeni cu telegondola, iar pe terasă La Ceaunu Crăpat își mai fac veacul doar câinii maidanezi.

Respectă și ei distanțarea socială și stau departe unul de celălalt. Și îi așteaptă în zadar pe cei care le mai aruncau câte un os.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 35

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro