ComenteazăDrumul pe Valea Prahovei era altădată atât de aglomerat încât coada de
mașini se întindea pe câteva zeci de kilometri între Predeal și Breaza. DN1 a
fost întotdeauna spaima șoferilor, iar drumul dintre Comarnic și Predeal putea
fi parcus și în opt ore în perioada sărbătorilor. De data aceasta, în zi de
weekend, nu
am făcut mai mult de 45 de minute.
Taximetriștii, ursul și porumbeii
Am ajuns în Predeal la timp ca să vedem un pui de urs.
Se învârtea pe lângă niște pensiuni, întâi la marginea pădurii, apoi a traversat drumul prin fața mașinii noastre, aruncându-ne din mers o privire nepăsătoare. S-a pierdut pe partea cealaltă a pădurii, printre copaci. Oamenii au fost nevoiți să rămână în case, dar pentru urși nu se aplică restricțiile de circulație pe străzile din stațiunile montane.
În gara din Predeal, doar chioșcul de ziare mai e deschis. Vânzătorul, purtând mască, se ascunde după geam și după sticla de dezinfectant. Cofetăria la care se stătea odată la coadă pentru prăjiturile Șoricel și cafeaua la 2 lei e și ea închisă.
„Iar au venit ăștia să filmeze gara goală”, spune un taximetrist către colegii lui.
Stau în cerc, la distanță unul de altul, și așteaptă clienții care nu mai
vin. S-au obișnuit deja cu presa care arată cât de goale sunt orașele. Cursele
li s-au împuținat, spun ei, și stau mai mult degeaba pentru că nu mai vin
trenurile pline cu turiști în weekend, iar localnicii nu prea mai circulă nici
ei cu taxiul pentru că nu au unde să meargă.
Un bătrân și-a umplut sacoșa cu produse de la supermarket și s-a oprit pe bancă, la șosea, să hrănească porumbeii. Păsările se agită în jurul lui, apoi își iau zborul dintr-odată, speriate de un câine care încearcă să-i prindă.
„La câtă țuică bem noi, nu luăm coronavirus”
Cea mai aglomerată pârtie de la munte, pârtia Clăbucet din Predeal, locul unde în fiecare weekend abia aveai loc să arunci un ac, mai e acoperită doar pe jumătate cu un strat subțire de zăpadă. E atât de pustiu și atât de liniște încât îți țiuie urechile. Se aude doar ciripitul păsărilor.
Pandemia de COVID-19 a afectat puternic turismul românesc, iar stațiunea a
devenit pustie. Pensiunile și hotelurile sunt toate închise, iar strada de la baza
pârtiei, unde cu greu găseai un loc de parcare, e lipsită de mașini.
Nici în Bușteni nu e mai bine. În poienița de unde începe traseul către Cascada Urlătoarea nu mai sunt nici câinii, iar telecabina nu s-a mai mișcat de la bază de o lună deja.
Trei localnici coboară drumul în pantă. Au plecat să „bea o țuică” și să
cumpere „mâncărică, pâinică”. Au declarații pe propria răspundere, că nu-și
permit să plătească amenda. Pentru ei, țuica e un fel de apă sfințită: îi
protejează de cel rău.
„Credeți dumneavoastră că noi luăm coronavirus la câtă țuică bem noi? Ferească Dumnezeu. Noi nu murim, doamnă scumpă”, spun ei, când îi întrebăm cum se protejează în perioadă asta.
„Eu sunt foarte sănătos, pe cuvânt, nu am nici pe dracu, vă dau cuvântul
de onoare”, întărește unul dintre ei.
Se plâng că n-au de muncă. Lucrau la negru înainte, așa că de unde șomaj
tehnic? Mai găsesc de muncă așa, prin zonă, la tăiat lemne sau altceva, dar
primesc puțini bani pentru ce fac.
După ce își cumpără „pâinica”, se opresc pe bordură pe marginea drumului
ca să termine „berica”.
Închis pe perioadă nedeterminată
Castelul Cantacuzino, mare și impunător, nu va mai primi prea curând vizitatori.
Doar paznicul îl mai poate vedea zilnic. Pe fundal de muzică lăutărească, să
mai acopere liniștea.
Un afiș lipit la avizier anunță – presa și localnicii, că turiști nu mai sunt oricum –, că porțile castelului vor mai rămâne închise mult timp de-acum încolo.
„Vizitați Casino Sinaia”, te îndeamnă un panou de la intrarea în Castelul
Peleș din Sinaia. Și parcă îți vine să cobori drumul prin pădure de la Peleș
până în centru, pe lângă căsuțele din lemn unde se vindeau tot felul de magneți
de frigider, genți și brățări handmade, pălării și jucării de plastic.
Dar nu mai ai ce să vezi sau să cumperi acum. În locul mărfii de pe tarabă a rămas doar mirosul de vată de zahăr.
Cei care văd partea bună
Pe străzile din Sinaia mai trece din când în când câte o persoană cu brațele
pline de cumpărături. Restaurantele și-au închis bucătăriile, iar din tonetele
din lemn nu mai sfârâie clătitele.
Nici shaormăria nu mai are clienți. Sâmbătă, de dimineață până la ora 15.00, a avut trei clienți. Comenzile online? „Așa și așa”, spune vânzătorul. Deschide mai rar, doar câteva ore pe zi.
În ciuda pandemiei care a limitat libertățile cetățenilor, a „infectat”
turismul și a închis obiective turistice, localnicii de la munte, sătui de agitație,
gălăgie și miros de friptură pe stradă, sunt optimiști.
„E o parte plină a paharului asta, nu partea goală. Dacă nu mai sunt turiști și magazinele nu au vânzare, sunt nevoite să scadă prețurile. Așa, produsele sunt mai ieftine, le luăm și noi la preț de oraș, nu de stațiune turistică”, mărturisește un localnic.
Orașul în care oamenii au înțeles
În Sinaia, oamenii se mândresc că știu să respecte regulile. De aceea nu
au confirmat niciun caz de coronavirus.
„Noi trebuie să avem grijă de noi. Sunt reguli care ar trebui respectate pentru că dacă nu le respectăm, apar problemele. Deocamdată, suntem bine în Sinaia, este orașul în care oamenii au înțeles”, spune o femeie.
Are un magazin mic în centrul stațiunii, unde confecționează chei și
repară ceasuri. A pornit afacerea în 1987 și rezistă și acum, în timpul
pandemiei. Are puțini clienți, dar, spune ea, e mulțumită să câștige măcar atât
cât să-și asigure pâinea.
„E o muncă pe care nu o pot face online, trebuie să vin aici pentru
oameni”, mărturisește ea.
La cota 1.400, și câinii sunt izolați
Mai sus, la cota 1.400, nu se mai plimbă nimeni cu telegondola, iar pe terasă La Ceaunu Crăpat își mai fac veacul doar câinii maidanezi.
Respectă și ei distanțarea socială și stau departe unul de celălalt. Și îi așteaptă în zadar pe cei care le mai aruncau câte un os.