Mesajul „Gaza”, scris cu vopsea roșie, a apărut pe soclul statuii, care a fost ridicată într-un parc din cartierul Rivierenbuurt, din apropierea locuinței familiei Frank înainte ca aceasta să fie nevoită să se ascundă de naziști.

Statuia o arată pe Anne Frank îmbrăcată în mai multe straturi de haine, deoarece familia ei era îngrijorată că transportarea unor valize ar stârni suspiciuni.

Consilierul local din Amsterdam Stijn Nijssen a transmis pe X că e rușinos să fie atrasă atenția asupra cauzei palestiniene prin vandalizarea memorialului pentru Anne Frank.

La rândul ei, primarul Amsterdamului, Femke Halsema, a spus că nu există nicio scuză pentru o astfel de acțiune și a cerut potențialilor martori să raporteze incidentul poliției.

„Această fată, care a fost ucisă atât de brutal de naziști la vârsta de 15 ani, ne amintește zilnic nouă și orașului nostru de umanitate și blândețe în cele mai dificile circumstanțe”, a scris Halsema, într-un mesaj pe Instagram.

„Oricine a fost, să-i fie rușine! Niciun palestinian nu a fost ajutat de mânjirea statuii ei atât de prețioase”, a mai transmis primarul Halsema.

Poliția din Amsterdam a deschis o anchetă cu privire la incident, dar nimeni nu a fost încă arestat.

Cine a fost Anne Frank

Adolescenta evreică germană a devenit cunoscută în toată lumea după apariția jurnalului său, scris între anii 1942 şi 1944, atunci când ea și familia ei se ascundeau într-un apartament clandestin din Amsterdam.

Anne Frank a fost arestată în 1944 şi a murit un an mai târziu, la vârsta de 15 ani, în lagărul de concentrare Bergen-Belsen. Jurnalul publicat după moartea ei este cea mai cunoscută relatare la prima mână a vieții evreilor în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Urmărește-ne pe Google News