Statuia, depozitată într-o zonă specială

„În capitală, derusificarea și curățarea spațiului public de obiective asociate figurilor ruse continuă. În cartierul Pechersk, lângă spitalul Aleksandrovskaia, specialiști de la Întreprinderea de îmbunătățire a Kievului, în conformitate cu instrucțiunile primite de la departamentul teritorial de control al orașului Kiev, au demontat monumentul lui Ivan Pavlov, un fiziolog rus”, se arată în comunicatul administrației locale.

 În comunicat se notează că în ciuda contribuției lui Ivan Pavlov la știință, figura sa este asociată cu „narațiunea imperială”.

„În mod istoric, școala lui Ivan Pavlov a efectuat experimente crude nu numai pe animale, ci și pe oameni. Pentru aceste experimente au fost folosiți, în special, copii fără adăpost cu vârsta cuprinsă între 6 și 15 ani”, se mai transmite în comunicat.

Dezmembrarea a avut loc în conformitate cu decizia Consiliului orășenesc Kiev privind lista obiectelor care urmează să fie scoase din spațiul public al orașului.

În prezent, monumentul a fost depozitat într-o zonă specială, urmând a fi, ulterior, transferat la Muzeul de Stat al Aviației din Ucraina, numit după A.K. Antonov, unde sunt deja depozitate alte obiecte demontate.

Muncitorii străini, necesari sau nu? Anatolie Coșciug, expert în migrație: „Aproape 4 miliarde de euro din PIB vin din munca migranților”
Recomandări
Muncitorii străini, necesari sau nu? Anatolie Coșciug, expert în migrație: „Aproape 4 miliarde de euro din PIB vin din munca migranților”

„Câinele lui Pavlov”

Laureat al Premiului Nobel pentru Medicină în 1904 datorită cercetărilor sale referitoare la sistemul digestiv, Ivan Petrovici Pavlov a rămas în istorie ca cercetătorul care a studiat fenomenul condiționării clasice, în experimentele pe care le-a făcut pe câini.

Termenul lui Pavlov de reflex condițional a fost tradus greșit din limba rusă ca reflex condiționat, iar alți oameni de știință care au citit lucrările sale au ajuns la concluzia că dacă astfel de reflexe ar fi fost condiționate, ar fi trebuit să fie produse printr-un proces denumit condiționare.

De asemenea, termenul „câinele lui Pavlov” este adesea utilizat pentru a descrie o persoană care doar reacționează la o anumită situație, în loc să folosească gândirea critică.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Fiica transgender a lui Elon Musk a povestit ce obișnuia să îi facă tatăl ei în copilărie. Miliardarul are 12 copii
Unica.ro
Fiica transgender a lui Elon Musk a povestit ce obișnuia să îi facă tatăl ei în copilărie. Miliardarul are 12 copii
WOW, cum arăta Dana Budeanu, în urmă cu 15 ani, înainte să devină celebră pe social media. Purta pălării extravagante și rochii cu decolteu adânc, iar rujul roșu era semnătură. Imaginile care fac și acum furori
Viva.ro

Semnul prevestitor de moarte pe care l-a văzut Dumitru Dragomir la Dinu Gheorghe: ”Când vezi asta, ştii sigur...”
Libertateapentrufemei.ro
Semnul prevestitor de moarte pe care l-a văzut Dumitru Dragomir la Dinu Gheorghe: ”Când vezi asta, ştii sigur...”
Alina Bădic știe ce zodii vor avea zile excelente până pe 9 februarie. Gemenii sunt printre norocoși
FANATIK.RO
Alina Bădic știe ce zodii vor avea zile excelente până pe 9 februarie. Gemenii sunt printre norocoși
ELLE EXCUSIV: Citește un interviu de excepție cu Cameron Diaz & Jamie Foxx, protagoniștii filmului Back in Action
Elle.ro
ELLE EXCUSIV: Citește un interviu de excepție cu Cameron Diaz & Jamie Foxx, protagoniștii filmului Back in Action
Dependența de alcool i-a distrus viața! Drama unei vedete pe care milioane de români au îndrăgit-o. A ajuns să vorbească singură pe străzi / FOTO
Unica.ro
Dependența de alcool i-a distrus viața! Drama unei vedete pe care milioane de români au îndrăgit-o. A ajuns să vorbească singură pe străzi / FOTO
Coadă imensă la un ATM care a început să dea bani gratis, în Londra
Observatornews.ro
Coadă imensă la un ATM care a început să dea bani gratis, în Londra
Horoscop 2 februarie 2025. Berbecul are șansa de a deveni o sursă de inspirație pentru toți cei din jur
HOROSCOP
Horoscop 2 februarie 2025. Berbecul are șansa de a deveni o sursă de inspirație pentru toți cei din jur

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI