Potrivit ei, la începutul lunii viitoare, Executivul va veni cu un nou pachet de legi privind administrația, legi ce au ca scop reducerea birocrației și eliminarea cozilor de la ghișee.
„Cea mai mare muncă în acest moment este la colegii de la Ministerul Afacerilor Interne, pentru că tot acolo sunt cele mai mari lucruri aşteptate, promise, şi încercăm, nu populist, ci de o manieră realistă să luăm nişte decizii în continuare”, a declarat Violeta Alexandru, într-o emisiune televizată.
Ministrul spune că dacă se vrea cu adevărat se pot găsi soluții pentru aceste probleme cu care se confruntă românii în fiecare zi fără să mai fie nevoie să ocolești sistemul așa cum a făcut președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu.
Statul la coadă nu este pentru oricine
„Obiectivul meu nu este să mă pozez la coadă şi să arăt cât de populară sunt eu. Obiectivul meu este să lupt să nu mai fie coadă. Dar atât cât va mai fi şi dacă este cazul să iau loc alături de altcineva, voi lua loc, pentru că rămân un cetăţean şi nu am venit în această echipă guvernamentală nici eu, nici alţi colegi pentru niciun alt motiv decât să încercăm să demonstrăm că se poate, se poate dacă eşti capabil să lucrezi, dacă nu uiţi de unde ai plecat, dacă eşti în primul rând cetăţean şi nu îţi faci o proiecţie de carieră care să te facă să-ţi aranjezi mişcările în funcţie de cum ar putea să te avantajeze mai bine. Dacă nu ai această presiune şi o faci realmente pentru că vrei să laşi ceva pentru tine şi pentru copilul tău, care trăieşte în această ţară, nu îţi pui aceste probleme să sari peste rând”, a mai spus ministrul.
Declarațiile vin în plin scandal în care președintele Senatului a fost surprins în timp ce evita cozile pentru reînoirea permisului auto. Și pentru că nu a avut nici o scuză pentru comportamentul său, Tăriceanu a ieșit cu o declarație care a reușit să irite și mai tare opinia publică. „Există în orice stat câteva funcţii importante unde oamenii au fost aleşi că să reprezinte într-un fel statul şi să se dedice în principal problemelor societăţii şi comunităţilor. Asta trebuie să fie preocuparea lor principală. Nu statul la coadă”, afirma recent Tăriceanu.