O delegaţie de la Tate Museum a venit azi la Bucureşti special pentru a vedea „Cuminţenia Pământului”, conform tvr.ro. „Cuminţenia Pământului” este una dintre cele mai valoroase creaţii brâncuşiene aflată încă pe teritoriul românesc.
„Cuminţenia Pământului” a fost piesa principală dintr-o expoziţie privată organizată pentru un grup de reprezentanţi ai Muzeului Tate din Marea Britanie, cel mai vizitat din lume. Au văzut capodoperele şi alţi 20 de colecţionari de artă din România, Rusia, Estonia, Polonia, Olanda şi Norvegia. Cei mai căutaţi bodyguarzi au asigurat securitatea.
Încăperea în care a fost expusă opera lui Brâncuşi a fost pregătită pentru a oferi condiţii speciale de temperatură şi lumină. Toată lumea este interesată de cumpărarea lucrării. România însă are drept de preempţiune.
„Cuminţenia Pământului” este clasată în categoria „Tezaur” a Patrimoniului cultural naţional şi nu poate fi scoasă din ţară. Este o operă cu un trecut tumultuos. A fost cumpărată în 1911 de arhitectul Gheorghe Romaşcu chiar de la Brâncuşi. Lucrarea a fost confiscată abuziv, în 1957, de statul român şi dusă la Muzeul de Artă. A fost retrocedată după 51 de ani, în urma unui proces îndelungat. Se afla în custodia Muzeului Naţional Cotroceni, unde s-a şi întors în această după-amiază.
Dacă statul român nu îşi va exercita dreptul de preempţiune, se va organiza o licitaţie specială privată restrânsă, la care vor participa cei care au facut deja oferta, dată fiind importanţa lucrării.
Constantin Brâncuşi este cel mai bine vândut sculptor modern din lume. Operele sale au doborât de trei ori recordul mondial de preţ. În 2005, lucrarea sa „Pasăre în văzduh” a fost adjudecată cu 27,5 milioane de dolari. Iar în 2009, „Portretul Doamnei L.R.”, deţinută de faimosul designer Yves Saint Laurent, s-a vândut cu uluitorul preţ de 37de milioane de dolari.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro