Un purtător de cuvânt al Forțele democratice siriene a declarat că grupul ISIS a fost „înfrânt teritorial 100%”. Informația a fost făcută publică încă de vineri seară de către președintele american Donald Trump.
În cursul unei deplasări în statul american Florida, preşedintele SUA le-a prezentat jurnaliştilor două hărţi cu zonele din Siria care erau ocupate de organizaţia teroristă Stat Islamic şi care au fost eliberate.
„Aici este reţeaua Stat Islamic şi asta avem acum”, a spus Trump, prezentând hărţile.
Grupul jihadist a controlat cândva 34.000 de kilometri de pământ, suprafața care se întindea pe teritoriul țărilor Siria și Irak.
În ciuda faptului că au pierdut teritoriile, gruparea ISIS este încă văzut-o ca o amenințare majoră de securitate în întreaga lume.
ISIS mai are câțiva luptători în centrul Siriei și a trecut subteran în Irak, unde continuă să lanseze atacuri surpriză, notează CNN.
Alianța SDF condusă de kurzi și-a început atacul final asupra ISIS de la începutul lunii martie, iar militanții rămași s-au ascuns în satul Baghuz din Siria de Est. Alianța a fost nevoită să încetinească ofensiva după ce a apărut informația că există un număr mare de civili care s-a adăpostit în clădiri, corturi și tuneluri.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_ca50676747c845d75621cdabd6101b94.jpg)
Foto: EPA
Citește și:
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_ef10a2af90518bd2de0ff48a8df75587.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_60a7d7abcef5591882eff2969c006e12.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_22f86e1628e1a4d395afee7af9020568.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_8850f222472416c9633f2423edb0220f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_b7c23fecdcefe56e0885565fe909e326.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_153a2471fe508566f1a11db79855a5e1.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_e3e2963a4b584bdad8f4846234a1ebfd.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_bdb291717f092a97a1fa5e16881be2a6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_2cc2f07ba0a9e3ebb0bb94d18642fdcc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_90a5836c3def388e589f1ecd977038a5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_cc7bdecf4b1aa6c43ef342a2d4ed061f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_ad296b5b37d0aa2737e6b29caca2bb0b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_8d5c7a8e444aa457fd174719e8afdcfe.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/115_34c917340766fcb215347afadd7258b1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_df7e8f4c0d1502fc5f0f9b16fb813e7b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_2576ea64fa326e0d9e2269790ec33c67.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_45dbefa9847b653c38fe7dc1796de5bd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_9dd9f7807791469a90b054609b6b958f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_9e767df6dc18cb5704a0abe9b642a22a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_0f6201194691fe333e31f7d46e398205.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_f908da1961b1ee907a41ccd29ae80a33.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_78db589cbe0c4b14a997ddbbd04367c6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_ebca9710cae5951c17d4d9ae48c863b4.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.