„Este vorba despre un trafic care necesită o rețea vastă de complicități externe, care interacționează cu economia așa-zisă reală prin intermediul paradisurilor fiscale și al rețelelor de transfer de bani”, a afirmat Franco Roberti, procuror național antimafia și antiterorism, potrivit Agerpres.
Există „legături tot mai strânse între organizații criminale de tip mafiot și terorismul internațional, care are nevoie de bani la discreție, arme, documente false, structuri logistice pe care aceste organizații sunt perfect în stare să le furnizeze”, a subliniat Franco Roberti, în cadrul unei conferințe pe această temă la Roma.
Gruparea teroristă care a declarat un califat pe teritoriul statelor Siria și Irak are nevoie de o mulțime de bani pentru a supraviețui. Până acum, ISIS a reușit să să obțină profituri uriașe. Cele mai mari câștiguri le-a înregistrat în 2014 când au fost cucerite multe teritorii. Atunci, au pus până pe aproximativ un miliard de dolari din confiscarea banilor din băncile irakiene. SUA estimează că doar Banca centrală a Irakului din Mosul avea peste 400 de milioane de dolari în seifurile securizate. Teroriștii au pus mâna în ultimii ani și pe puțuri de petrol și rafinării. În plus, ei obțin bani și de la populația orașelor pe care le controlează.
Islamiștii s-au confruntat însă și cu crize financiare. La începutul anului, ISIS a redus cu 50% salariile combatanților săi, ca efect al bombardamentelor internaţionale efectuate în Siria şi Irak, care au afectat afacerile ilegale cu petrol.. Înainte ca această măsură să fie aplicată, un islamist din cadrul ISIS primea lunar între 400 și 600 de dolari.
Citește și: Un terorist primește 50.000 de euro pentru un atentat în Europa
În ciuda problemelor financiare din auto-proclamatul califat, Statul Islamic ar plăti cu sume uriașe de bani teroriștii dispuși să comită un atentat în Europa. „Fiecare spion primeşte 50.000 de euro pentru a comite un atac în Europa”, a afirmat fost militant islamist care revenise din Siria
Ce face un terorist kamikaze, cu câteva ore înainte să se arunce în aer