„Cruciaţii voştri au fost loviţi de mâna lui Dumnezeu… după ce aţi luptat împotriva religiei sale şi a protectorilor ei”, a declarat purtătorul de cuvânt al grupării, Abu Hamza al-Qurashi, într-un mesaj de 40 de minute, conform Agerpres.

„Ne bucurăm astăzi de modul în care sunteţi afectaţi de chinul lui Dumnezeu”, a adăugat el.

Purtătorul de cuvânt al Statului Islamic a criticat şi închiderea unor moschei şi suspendarea Umrah, al doilea pelerinaj islamic ca importanţă după Hajj.

Multe ţări au suspendat rugăciunile în moschei timp de circa două luni, în cadrul măsurilor de izolare care vizau limitarea răspândirii noului coronavirus.

Urmărește-ne pe Google News