Femeile care şi-au pierdut unul sau chiar ambii sâni din cauza cancerului mamar beneficiază, de anul trecut, de operaţii de reconstrucţie gratuite. Până în prezent nu mai puţin de 124 de paciente, asigurate la CNAS, au făcut operaţii de reconstrucţie pe banii statului. Şi asta nu e tot. Pentru anul acesta au rămas în stoc proteze în valoare de peste un milion de lei.
” S-a mai acordat pentru primul trimestru al anului 2015 605.000 lei, astfel încât bugetul pe care acum îl au pentru acest program este mai mare decât pentru programul de anul trecut”, a declarat directorul CNAS, Oana Costan.
Preţul unei operaţii pentru o singură pacientă este de 3,175 lei. Potrivit Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, există opt centre în București, două în Iași, două în Cluj și câte unul în Oradea, Sibiu, Craiova, Oradea, Târgu Mureș, Constanța și Brașov în care se pot face operaţii de reconstrucţie mamară decontate de stat.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Viva.ro
„Din ce lume vin eu și din ce lume vine ea… Cum să mă cobor?” Ce gest neașteptat a făcut Anamaria Prodan față de Corina Caciuc. A fost pentru prima dată când s-a întâmplat asta
Libertateapentrufemei.ro
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun! Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
FANATIK.RO
Horoscop Mihai Voropchievici. Gemenii, Balanțele și Vărsătorii trebuie să știe asta!
Elle.ro
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Unica.ro
Ce frumos! Anca Dinicu a făcut publică prima fotografie cu chipul fiului ei, de Crăciun. Imaginea este adorabilă! / FOTO
Observatornews.ro
Drumul Morţii E85 a mai luat o viaţă, în a treia zi de Crăciun. Un Peugeot s-a făcut praf în Vrancea, după ce s-a izbit de o ambulanţă privată pe contrasens
HOROSCOP
Horoscop 27 decembrie 2024. Berbecii vor trebui să se protejeze de orice fel de exagerare prin mijloacele pe care le au la îndemână