Directorul STB susține că majorarea prețului călătoriei la 2,5 lei ar crește veniturile societății de transport cu până la 6-7 milioane de lei.
Creci a vorbit și despre planul de investiții al STB pentru 2020. În el sunt vizate cumpărarea a 40 de tramvaie de 18 metri, dar și transformarea unor autobuze vechi de 15 ani, în autobuze Euro 6, pe gaz natural comprimat (CNG).
Andrei Creci a spus în interviu că STB are cel mai mic preț al călătoriei în comun din Europa, iar în privința costurilor de operare se află la mijlocul clasamentului comparat cu transportul în comun din celelalte țări.
Primăria Capitalei suportă 80% din cheltuielile transportului public, spune Creci. Această sumă ar însemna de fapt „diferența dintre venituri și cheltuieli”.
Directorul STB ține să menționeze că „în orice oraş civilizat unde există transport în comun, municipalitatea este cea care subvenţionează într-o formă sau alta transportul public”.
Am cerut deja majorarea prețurilor. Sperăm să se întâmple
Ancdrei Creci declară că de 11 ani STB a rămas la același preț de 1,3 lei per călătorie în timp ce orașe mult mai mici decât Bucureștiul, precum Craiova, au un preț de 2,5 lei.
„Există şi posibilitatea transportului gratuit total, dar părerea mea este că efortul Primăriei ar creşte nejustificat şi, paradoxal, s-ar constata şi o scădere a calităţii serviciului”, mai spune directorul STB în interviu.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro