Itinerarul trece prin mai multe sate bulgărești foarte asemănătoare cu cele din sudul României. Însă te pun pe gânduri steagurile Federației Ruse arborate la zeci de case.

Steag rusesc la o casă din Voynovo, regiunea Silistra

Investiții de 15 miliarde de euro în imobiliare

Pe marginea drumului, în sătucul Voynovo, Dimitar încarcă niște saci de ciment în portbagajul unei mașini ruginite. La fiecare sac aruncat, mașina scârțâie și se înclină pe spate periculos.

„Sunt ruși patrioți care s-au stabilit aici. Au cumpărat case și s-au mutat aici. Sunt pașnici, dar puțin cam cu nasul pe sus. Se pare că le e dor totuși de casă de afișează steagurile astea. Ne-au invadat în ultimii ani. Dar să vedeți ce este în zona litoralului. Acolo se vorbește mai mult rusă decât bulgară”, ne mărturisește Dimitar, fără să-l mire prezența rușilor la el în sat.

Steag pe casă în satul Voynovo

Dimitar chiar nu exagerează. Cu cât mergi mai spre est, prezența rușilor crește.

Anul trecut, când Duma de Stat a Federației Ruse a dezbătut un proiect de lege menit să interzică persoanelor de rang înalt să dețină proprietăți imobiliare în țări ostile, Consulatul General al Rusiei a stabilit că peste 400.000 de ruși dețin aproape 500.000 de proprietăți numai în partea de est a Bulgariei. Iar valoarea proprietăților cumpărate de ruși în Bulgaria, doar în ultimii 10 ani, este de cel puțin 30 de miliarde de leva (15 miliarde de euro).

Acest sector de afaceri foarte profitabile s-a dezvoltat în Bulgaria mai ales prin firme patronate de ruși, care intermediază investiții imobiliare doar pentru ruși. Chiar dacă Bulgaria nu mai oferă ușor cetățenia, rușii au dinamizat afacerile imobiliare în Bulgaria, pentru că unii au început să-și vândă proprietățile de frică să nu le piardă, iar alții profită și cumpără mai ieftin.

Pașaportul de aur bulgăresc, intrarea pentru ruși în UE

Bulgaria a fost una dintre țările care aplicau sistemul „pașapoartelor de aur” încă din anul 2013. Adică, străinii care investeau în Bulgaria o sumă de minimum un milion de leva (500.000 de euro) puteau obţine permis de rezidenţă permanentă, apoi cetăţenia, fără a mai trece prin etapele mai complicate ale procedurii clasice.

Acest sistem (care există în mai multe țări UE) este suspectat că a favorizat corupţia şi spălarea de bani, de el profitând în special cetăţeni chinezi şi ruşi.

Practic, pentru obținerea „pașaportului de aur” bulgăresc, persoana interesată trebuia să investească în economie sub formă de proprietăți, afaceri sau depozite bancare. 

Bulgaria era atractivă nu doar pentru că „pașaportul de aur” se obținea pentru o investiție mai mică (de exemplu, în Cipru suma minimă de investit era de două milioane de euro, iar în Malta de 1,5), ci și pentru că rușii îi consideră pe bulgari „frați slavi” și se descurcă ușor cu graiul vecinilor noștri de la sud de Dunăre. 

Steag rusesc arborat la un apartament din Stara Zagora, Bulgaria

Printre miile de ruși care au obținut „pașaportul de aur” bulgăresc se numără și un deputat din partidul lui Putin, ministrul adjunct al industriei de apărare din Rusia, proprietarul unei companii petroliere ruse, trei bancheri ruși de top și directorul unei mari companii din Rusia. 

Anul trecut, „pașaportul de aur” a creat și un scandal de spionaj în Bulgaria. Omul de afaceri rus Stanislav Aleșcenko era căutat în Suedia pentru suspiciunea de spionaj. Aleșcenko obținuse, în 2017, un „pașaport de aur” bulgăresc. Autoritățile de la Sofia i-au revocat cetățenia.

Criticată de UE în mai multe rânduri, Bulgaria a desființat „pașaportul de aur” în anul în care Rusia a invadat Ucraina (2022). 

Însă „pașaportul de aur” nu a adus decât câtorva mii de ruși cetățenia bulgară. Chiar dacă Bulgaria nu mai oferă așa de facil cetățenia, au fost dezvoltate alte modalități de obținere a cetățeniei unei țări UE.

Așa au luat ființă foarte multe companii rusești care se ocupă doar să „procure” dovezile necesare obținerii cetățeniei pentru persoanele interesate. Pe lângă principiul locului de origine sau descendență, alte portițe sunt căsătoria, adopția sau naturalizarea. Această practică include, la o scară mai mică, și România.

Rusul întreprinzător, cu afaceri și în România

Orice cale ar alege un cetățean extracomunitar să se stabilească într-o țară UE, cumpărarea unei proprietăți este o investiție inspirată. În Bulgaria, mulți ruși au cumpărat proprietăți nu doar în scopul obținerii cetățeniei, ci și pentru a-și petrece vacanțele aici. În stațiunile de pe litoral, dezvoltatori ruși au construit multe complexe rezidențiale destinate doar rușilor.

Clădire rezidențială din Pomorie, regiunea Burgas, construită pentru ruși

Pentru a cumpăra o proprietate în Bulgaria, rusul de rând trebuie să apeleze la o firmă de încredere.

Una dintre cele mai mari firme de acest gen, care activează în Bulgaria de aproape un sfert de secol, este Bulgarsky Dom 1. La dezvoltarea afacerii imobiliare a contribuit și rusul Aleksander Garmashevskiy. Acum mai mulți ani, pe când era director general al agenției, Garmashevskiy își lăuda afacerea într-o revistă de specialitate spunând: „Bulgarsky Dom este una dintre companiile de top, fondată în 2001, care vinde bunuri imobiliare bulgare în Rusia și Ucraina. Are birouri la Moscova, Sankt Petersburg, Ekaterinburg și Kiev și o reprezentanță în Novokuznetsk. Compania oferă numai proprietăți imobiliare în Bulgaria și numai pentru rezidenții țărilor CSI. Pentru că locuiesc în Bulgaria de mai bine de 12 ani, specialiștii noștri au o vastă experiență și înțelegere a mentalităților bulgare, dar și ruse și, prin urmare, pot spune cel mai obiectiv și sincer despre toate complexitățile și caracteristicile achiziționării de bunuri imobiliare, viața și atitudinea rezidenților”.

De altfel, Bulgarsky Dom din Moscova a fost înființată în anul 2008 chiar pe numele lui  Garmashevskiy, el fiind singurul acționar (între timp, firma a fost închisă).

Garmashevskiy Aleksander

Și, într-adevăr, Aleksander Garmashevskiy are domiciliul la Sofia, deci se simte în Bulgaria ca acasă. Și din acest motiv, a fost cooptat și de LukOil Bulgaria. Mai bine de 12 ani (până în 2021) a fost director la LukOil Bulgaria Bunker, firma de bunkeraj din țara vecină a gigantului petrolier.

Cu experiența dobândită în domeniu, Garmashevskiy s-a extins și în România, unde, în 2019, a devenit administrator la firma românească Logitex Constanța SRL, cu activitatea de servicii anexe transportului pe apă. 

Inițial, în 2017, Logitex Constanța a fost înființată de firma bulgărească Logitex EOOD și de rusul Denis Averiyanov (acționar majoritar). La sfârșitul lui 2019, Averiyanov își cedează cea mai mare parte din părțile sociale către firma bulgărească Logitex EOOD, restul părților revenind rusului Dimitri Prisiazhniuk, iar administrator este numit  Alexander Garmashevskiy. 

În ianuarie 2022, structura acționariatului se schimbă din nou, iar Alexander Garmashevskiy devine proprietar majoritar cu 51% din societate și firma bulgărească L-Shipping OOD cu restul. Firma din Bulgaria este deținută de Alexander Garmashevskiy și conaționalul său Vitaly Novitsky. 

 
 

Urmărește-ne pe Google News