Comentează“Eu sunt din oraşul lui Mihai Viteazul. Dacă ei (secuii – n.r.) vor să ridice steagul cu care au plecat cu colegul meu, Mihai Viteazul, acum câteva sute de ani, să cucerească nişte drepturi împotriva ungurilor, pe mine nu mă deranjează”, a declarat, pe 5 martie, Valeriu Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor. Dincolo de latura comică a sintagmei “colegul meu, Mihai Viteazul”, declaraţia atrage atenţia asupra legăturii făcute între Mihai Viteazul şi steagul secuiesc. De unde această alăturare? Păi, steagul secuiesc a fost arborat pentru prima dată în timpul bătăliei de la Şelimbăr, alături de cele ale comandanţilor români ai lui Mihai Viteazul. Iată ce spune istoricul Pál Antal Sándor, membru al Academiei Maghiare: “Steagul a fost creat în 2004 din iniţiativa Consilului Naţional Secuiesc şi a fost conceput ca formă de un muzeograf din Sfântu Gheorghe, Konya Adam. A fost inspirat dintr-un steag din anul 1601, steagul de campanie militară a pedestraşilor secui conduşi de Moise Secuiul”. Acest Moise a condus secuii într-o răscoală împotriva nobilimii maghiare, care le luase drepturile…
Ungurii luptau atunci împotriva ungurilor!
Albastrul de pe steagul secuiesc simbolizează cerul şi pacea, dunga aurie care străbate drapelul simbolizează pământul, pe care secuii îl consideră aur, iar Luna şi steaua sunt echinocţiile
În anul 1599, când Mihai Viteazul traversa defileul Oltului pentru a cuceri Transilvania, secuii au trecut imediat de partea armatei românilor şi au venit la Şelimbăr să-l sprijine pe voievodul muntean, care le promisese restituirea drepturilor furate de nobilii maghiari. Ridicarea la arme a secuilor fusese una spontană, iar oamenii conduşi de Moise aveau nevoie de un stindard care să îi reprezinte în luptă. Atunci a fost inventat steagul secuiesc, aşa cum apare şi astăzi. Iar sub stindardul pe care corpul de armată al lui Moise Secuiul l-a purtat în oastea voievodului muntean a fost câştigată bătălia de la Şelimbăr, care a dus, după şase luni, la prima unire a tuturor românilor: cea sub Mihai Viteazul.
Nici alfabetul lor nu e ceea ce pare…
Scrierea secuiască e cu 6.200 de ani mai veche decât secuii
Într-un articol din anul 2010, sub titlul “Secuii au furat o scriere dacică”, Libertatea a demonstrat că literele acelui alfabet ciudat nu sunt o invenţie a secuilor, ci fac parte dintr-o scriere autohtonă străveche, înrudită cu scrierea de la Tărtăria, pe care secuii au “împrumutat-o” de la românii care trăiau pe la anul 1.000 în curbura Carpaţilor.
Există probe care susţin această ipoteză chiar în vechile cronici maghiare. În cronica “Gesta Hunnorum et Hungarorum”, a ungurului Simon de Keza, scrisă la 1283, se regăseşte următorul pasaj: “Căci aceşti secui sunt resturile hunilor şi când au auzit că ungurii au venit de-a doua oară în Pannonia, ieşiră întru întâmpinarea celor ce se întorceau, la hotarele Ruteniei şi, totodată, Panonia fiind cucerită, câştigară şi ei o parte într-însa, dar nu în Câmpia Pannoniei, ci duseră viaţa împreună cu blackii în munţii graniţei. De unde, amestecându- se cu blackii, se zice că se folosesc de literele lor”. Pe scurt, hunii, un neam asiatic, pătrund în Europa pe la anul 400 d.Hr. şi întemeiază un stat în Pannonia, sub conducerea lui Attila. După aproximativ 50 de ani, Attila moare şi statul hunilor se destramă. În secolul al IX-lea apar maghiarii, tot din Asia, un neam turcic despre care se presupune că ar fi înrudit cu hunii. După ce întemeiază statul maghiar în Pannonia, ungurii îi duc pe secui, presupuşi urmaşi direcţi ai hunilor, în curbura arcului carpatic, în actualele judeţe Harghita şi Covasna. Aici îi întâlnesc pe “blacki”, adică pe valahi, respectiv români, de la care învaţă scrierea. Acelaşi lucru spune cronica lui Anonymus, scrisă pe la 1.220 la curtea regelui maghiar Bela al III-lea. Mai mult, “alfabetul secuiesc” are 12 semne comune cu alfabetul de la Tărtăria. Doar că scrierea descoperită la Tărtăria, judeţul Alba, are o vechime de 7.000 de ani, pe când secuii au venit în curbura Carpaţilor cu doar 800 de ani în urmă…