Se pare că de vină ar fi criza financiară, care ar fi destablizat bugetul autorităţilor locale. Acestea încearcă acum să facă rost de cei peste 700.000 de lei necesari prin atragerea de fonduri europene.
“Vom căuta posibile surse de finanţare, din fonduri europene sau din resurse proprii, pentru că trebuie reabilitat cel puţin soclul, astfel încât, odată cu modernizarea Cetăţii de Scaun, să putem pune în valoarea şi statuia”, a declarat primarul oraşului Suceava, Ion Lungu.

 
 

Urmărește-ne pe Google News