UPDATE ora 14.53: Procurorii au stabilit că, pe 10 și 11 mai, suspectul Ștefan Godei „ar fi completat documentele necesare conform instrucțiunilor trasate de inculpații Rontescu Florina și Năstase Andrei Cornel”, inspectori sociali la AJPIS Ilfov, „pentru a dovedi îndeplinirea standardele minime de calitate de către centrul respectiv”.
Scopul a fost obținerea licenței de funcționare pentru unul dintre azilele din Voluntari unde bătrânii au fost tratați inuman.
Cei doi inspectori au trimis apoi către Autoritatea Națională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități un raport favorabil, deși centrul respectiv nu îndeplinea cerințele minime de funcționare, mai spun procurorii.
Astfel, DNA a dispus efectuarea urmăririi penale față de Ștefan Godei, președinte al Asociației Sf. Gabriel cel Viteaz, care deține „un centru de îngrijire și asistență pentru persoane adulte cu dizabilități”.
Știrea inițială: Patronul „azilelor groazei” din Voluntari este acuzat într-un nou dosar, în care doi inspectori din cadrul Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Ilfov sunt anchetați pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu, potrivit G4Media.
Alături de fratele lui, Daniel, Ștefan Godei e arestat preventiv, decizie confirmată în urmă cu șase zile de Curtea de Apel București.
Potrivit procurorilor DNA, „inculpații Năstase Andrei-Cornel și Rontescu Florina, în calitate de inspectori sociali în cadrul Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Ilfov, și-ar fi îndeplinit în mod defectuos atribuțiile prevăzute de legislația primară, referitoare la realizarea vizitelor de evaluare în teren în ceea ce privește un centru de îngrijire și asistență pentru persoane adulte cu dizabilități situat pe raza județului Ilfov”.
Practic, spun procurorii, cei doi „au evaluat formal, doar pe baza unor documente, dacă azilul îndeplinește standardele minime de calitate, obligatorii, și n-au constatat starea de degradare a mobilierului și a dotărilor din bucătărie, precum și problemele structurale de igienă pe care controalele inopinate ale celorlalte autorități publice sau private le-au constatat”.
În plus, chiar dacă au descoperit că centrul respectiv nu avea angajații necesari pentru serviciile pe care le oferea, cei doi inspectori sunt acuzați că l-au învățat pe reprezentantul azilului cum să modifice și să completeze contractele de prestări servicii medicale astfel încât, în final, să se îndeplinească pe hârtie cerințele minime prevăzute de lege.
Înainte ca problemele de la azil să fie remediate, cei doi inspectori ar fi transmis către Autoritatea Națională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități documentația necesară pentru obținerea licenței de funcționare a centrului respectiv.
Ștefan Godei, administratorul unuia dintre căminele groazei, considerat de procurori coordonatorul grupului care a pus la cale afacerea cu azilele de bătrâni din Voluntari, cheltuia o parte din banii câştigaţi pe droguri, prostituate și lăutari, acuză procurorii DIICOT.
Vârstnicii din căminele de bătrâni din Voluntari erau bătuți, umiliți, înfometați și lăsați să fie mâncați de ploșnițe, în timp ce anchetatorii monitorizau gruparea infracțională.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
Marica13 • 15.08.2023, 20:33
Nici nu imi fac sperante ca va face o secunda de puscarie....mafia e prea puternica.