ComenteazăÎn politicile de populare de acum 200 de ani, imigranților români ajunși în SUA li se ofereau locuri de muncă în orașele industriale în plină dezvoltare, iar celor ajunși în Canada, parcele de pământ.
Astăzi, românii sunt foarte căutați pentru munca pământului – de data aceasta, în Europa, mai aproape de casă.
Românii au o istorie lungă a plecatului de acasă. Emigrant la rândul lui, câștigător al loteriei vizelor în 2002, Ștefan Străjeri a vrut să descopere cum și-au păstrat românii identitatea peste Ocean.
Într-un interviu pentru Libertatea, Ștefan Străjeri – care a lăsat un loc de muncă la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași ca să învețe ABC-ul unei țări depărtate și a început de jos, ca muncitor într-o fabrică – vorbește despre nevoia de a învăța, astăzi, mai mult ca oricând, din trecut.
Libertatea: Locuiți în Detroit. Cum v-au afectat restricțiile impuse în pandemia de coronavirus?
Ștefan Străjeri: Locuiesc în Rochester, un orășel din zona metropolitană a Detroitului. Deși orașul Detroit, ca parte administrativă distinctă, separată de suburbii, a fost afectat la scară națională foarte puternic, nu m-au afectat restricțiile. Planurile erau să fiu retras temporar din viața socială dinainte de a fi instituite aceste restricții. Nu pot spune dacă mă afectează pe termen lung, pentru că încă nu știu dacă până în iulie, când am planificată vacanța în Europa, se va putea zbura.
“America nu e ca în filme. E o ţară ca multe altele”
– Sunteți de 18 ani în SUA. Cum au fost anii acomodării, impactul, impresiile când ați pășit pe tărâm american?
– Nu am vrut să plec din România, doar am visat să călătoresc. E o diferenţă. Nu am visat America, dar am ajuns să trăiesc aici.
A trebuit să trec prin aceleași etape ca orice imigrant. Indiferent câte diplome ai în România, dacă nu știi limba țării în care optezi să te stabilești, nu poți face mai nimic. Diplomele recunoscute ale unor facultăţi românești folosesc, într-o măsură, cu o acreditare ulterioară și, eventual, cu unele cursuri luate aici.
Apoi, încep pașii firești pentru a putea face ceva. Un loc de muncă, bun-rău, că nu ai de ales, pentru a-ți putea închiria un spațiu și a-ți asigura un trai. Urmează etapele în care îți construiești o situație a creditului pe baza căruia îți poţi cumpăra în rate mobilă, mașină sau o casă. Dar totul pleacă de la acel prim loc de muncă – sau câteva -, în care accepți și unele compromisuri.
– Noi știm America din filme. Cum e America reală? Cum sunt americanii?
– America nu e ca în filme. E o țară ca multe altele. Orașele mari sunt ca-n filme doar în ceea ce priveşte câțiva zgârâie-nori, în rest, sunt dezvoltate pe orizontală. Iar americanii sunt ca românii. La fel de sociabili, la fel de comunicativi. Am vecini americani care au fost mai săritori să mă ajute – să-mi tundă iarba când am plecat în vacanţă – decât poate dacă aș fi avut vecini români.
– Editați “Curentul Internațional”, un ziar pentru români, care acum este doar online. Ce înseamnă el pentru comunitate?
– Curentul Internaţional a apărut sub formă tipărită la 1 decembrie 1999. A fost înființat de Gabriela Mihalache în Mishawaka, statul Indiana, în apropiere de zona metropolitană a orașului Chicago. În 2005 l-am preluat și, pentru câțiva ani, l-am tipărit săptămânal. În ultimii trei ani, până la încetarea tipăririi, a apărut lunar.
Am avut colaboratori pe cei i-am considerat ultimii mohicani dintr-o generație cu alte idealuri decât ale celei din prezent. Aurel Sergiu Marinescu, fost deținut politic timp de 13 ani, ajuns în America în 1970. Corneliu Florea din Canada, medic, care scrie din 1980 în presa din afara României, fiind colaborator și la Curentul lui Pamfil Șeicaru, editat în Germania.
Sau cei care au fost colaboratori la Cuvântul românesc din Hamilton, Canada, publicaţie lunară care a apărut din 1976 până în 2005 și a fost echivalentul postului de radio Europa Liberă pentru cei plecați din România.
“În Detroit, în anii 30, erau câteva străzi unde comunitatea românească predomina”
– Aveți o colecție impresionantă de documente, ziare, cărţi, procese verbale care spun o istorie detaliată a migrației românilor în SUA. Ce anume cuprinde colecția?
– Soarta a făcut să pot aduna documente. Pasiunea și contactul cu anumiți oameni mi-au facilitat posibilitatea să dețin acasă o arhivă de peste 100 de cutii voluminoase de documente, ziare vechi românești tipărite în America și nu numai.
Cea mai consistentă parte din arhivă am preluat-o de la fostul sediu al Episcopiei Ortodoxe Române din America, de pe strada Ripopelle din Detroit. Clădirea de acolo are o istorie în sine. În ea a locuit vreo zece ani, în anii 70, arhimandritul Valeriu Anania, viitorul mitropolit Bartolomeu Anania.
Ștefan Străjeri, scriitor și publicist:
În România se știe mai puțin despre rolul pe care l-a jucat el în confruntarea dintre cele două episcopii românești americane scindate în 1950, când din Episcopia Ortodoxă Română din America, înființată în 1929, au continuat să ființeze două episcopii; una subordonată canonic Patriarhiei Române și cealaltă, cu o majoritate a bisericilor românești, subordonată Bisericii Ortodoxe Americane (OCA – Orthodox Church of America).
În orice arhivă, indiferent de vechimea documentelor, se pot găsi lucruri inedite. Consider că și mica mea colecție ar putea, într-o bună zi, completa o parte încă necercetată a istoriei zbuciumate a românilor care și-au părăsit patria, fie din cauze politice, fie economice.
Am rămas surprins să descopăr că în Detroit, în anii 30 erau câteva străzi în care comunitatea românească predomina. Cu magazine, biserici şi vreo 80 de organizaţii româneşti, mai mici sau mai mari. Se pare că cea mai veche emisiune de radio, numită “Ora românească de radio”, a fost înfiinţată în Detroit în 1936 şi a emis neîntrerupt până acum câţiva ani.
Ștefan Străjeri:
Am găsit în arhivă un album al “Orei românești” editat în 1944, cu prezentarea familiilor respectabile din Detroit, cu copiii lor înrolați în armata americană, aflați în plin război mondial pe diverse fronturi de luptă.
Din cercetarea pe care am făcut-o, am scos la iveală faptul că în statul Michigan, în special în zona orașului Detroit, timp de un secol au fost editate 57 de publicații românești.
Trump și fenomenul migrației
– În SUA, Donald Trump a câștigat alegerile și datorită discursului său despre “străinii care fură joburile americanilor”. Cum vedeți dv. lucrurile, din perspectiva jurnalistului și scriitorului care a documentat migrația românească?
– Trebuie avut în vedere că Donald Trump a candidat în numele Partidului Republican. În ultimii ani, antagonismul dintre cele două partide importante – Democrat și Republican – s-a adâncit tot mai mult. Ce mă surprinde e că în cadrul Partidului Democrat a apărut o facțiune tot mai radicală orientată spre partea stângă, spre un socialism cu care America nu a avut de-a face. Și ce mă mai surprinde este că o parte dintre românii care au trăit în comunism și sunt de 10-20 de ani aici manifestă simpatii pentru noul socialism al Partidului Democrat.
Alegerea lui Trump necesită o analiză mai serioasă și nu poate fi explicată în câteva propoziții. Și în nici un caz prin faptul că a câștigat aceste alegeri având ca slogan “străinii fură joburile”. Au fost alte teme care diferențiază cele două partide.
Ștefan Străjeri:
Ce a surprins o parte de lume a fost că a reușit, totuși, să câștige având mass-media în proporție covârșitoare potrivnice. Și continuă să le aibă. Am observat că atât în presa de la București, cât și în cea din Europa se citează doar acele surse critice la adresa lui. Și de cele mai multe ori cu trunchieri din discursurile sale, scoase din context. Indiferent dacă Trump va fi sau nu reales, falia dintre cele două partide devine tot mai profundă.
Localitatea Boian din Canada, înființată de bucovinenii plecați din Boianul de lângă Cernăuți
– Ce similitudini ați găsit, documentându-vă, între migrația de la începutul veacului trecut și cea de astăzi?
– Și atunci, ca și acum, America a fost văzută ca o țară liberă și un tărâm al visurilor posibile pentru o realizare materială, socială… Doar că, odată ajunși aici, și cei de acum un secol, și cei veniți în ultimii ani au constatat că America nu mai e cea descrisă în povești sau în filme.
La începutul secolului XX, au imigrat în America, în proporție covârșitoare, doar românii din fostul Imperiu Austro-Ungar – Banat, Transilvania și Bucovina. Au fost mai multe cauze care i-au determinat să-și părăsească satele. Cei mai mulți au fost țărani.
Deși aveau puțină școală, aceștia au înființat biserici și au pus bazele celei mai trainice organizații românești, care a dăinuit din 1908 până recent – Uniunea și Liga Societăților Românești din America. Mulți dintre românii din prezent beneficiază de realizările celor din trecut.
– Acum lucrați la o altă carte, despre comunitatea românească din Canada. Care sunt diferențele între comunități, între tipul de migrație? Și când va fi cartea în librării?
– În 2014, după aproape 10 ani, am reușit să duc la bun sfârșit o monografie despre românii din statul Michigan, “Românii americani de la Marile Lacuri”. Cu peste 630 de pagini și fotografii-document.
În același an am început să lucrez la o altă monografie, despre românii din Canada. Sunt asemănări, dar și diferențe între tipologia imigrației în cele două țări de limbă engleză. În special la începutul imigrației.
În SUA, imigranții români de la începutul secolului XX, deși erau din mediul rural, s-au așezat în orașe industriale aflate în plin avânt. Așa era şi Detroitul, unde lua amploare industria auto.
În schimb, în Canada, a fost altă situaţie. Țara, aflată sub coroana britanică, abia închegată în 1867 din provinciile din est – Ontario, Quebec și trei provincii minuscule de la Oceanul Atlantic -, la care s-a adăugat cea de la Pacific, British Columbia, avea o suprafață imensă, de peste 1.000 km, fix în mijloc, nepopulată, exceptând nativii, aflați în număr redus.
Imediat după declararea confederației canadiene s-a mai adăugat Manitoba ca provincie, în rest, era un teritoriu trecut sub o formă administrativă numită Teritoriile de Nord-Vest, cu prerie, din care în 1905 se vor crea provinciile Saskatchewan și Alberta.
În 1896, guvernul canadian a adoptat o politică de colonizare a acelor teritorii. După ce a constatat că nu mai poate atrage imigranți din Marea Britanie și nordul Europei, a demarat o propagandă în spațiul sud-estic european, în special în fostul Imperiu Austro-Ungar, în Bucovina și Galiția, atrăgând oamenii prin oferirea gratis a 160 de acri de teren, aproximativ 80 de hectare. Sunt aspecte ce vor apărea în noua mea carte, care sper să fie tipărită la mijlocul acestei veri.
Ștefan Străjeri:
Oamenii și-au făcut cuferele, au plecat cu trenul de la Cernăuți la Hamburg și de acolo au traversat oceanul până la Halifax. Au existat și alte rute. Apoi, de la Halifax, spre Montreal și de acolo, cu trenul spre Vest. Au ajuns într-un final la destinație, au primit un pământ virgin, plin de copaci, tufișuri și buruieni și acolo și-au făcut bordeie în pământ, ca să poată trece de o iarnă aspră și încă vreo două.
E interesant că au fost câteva aşezări în care românii au fost majoritari. Dar cel mai interesant e cazul localității Boian, aflată la nord de Edmonton, capitala provinciei Alberta, care a fost înființată de imigranții bucovineni din Boianul de lângă Cernăuți. Există și azi Biserica Sfânta Maria, înființată în 1905, și un muzeu dedicat primilor imigranți.
Ștefan Străjeri:
– Ce putem învăța astăzi din aceste istorii?
– Nu știu dacă putem învăța ceva. Se spune că cine nu cunoaște istoria repetă greșelile. Probabil. Sunt generații diferite, într-un context istoric diferit, și cu aspirații diferite.
– Ce mesaj aveți pentru români, în aceste vremuri grele?
– Sunt vremuri dificile, dar nu mai rele decât altele. Vor trece. Mi-aș dori ca românii să nu mai fie în competiție orgolioasă unul cu altul pe meleaguri străine! Iar românii de acasă să investească în educație! Indiferent cât de corupt e sistemul politico-administrativ. Sunt câteva nații pe acest pământ care au progresat doar prin educație.