O nouă intervenţie chirurgicală a medicului gastroenterolog de la Spitalul Marie Curie din Bucureşti o va duce pe Ştefi mai aproape de starea de normalitate a unui copil de 3 ani şi 3 luni. Domnul doctor i-a dilatat iar esofagul, fiindcă stenoza aproape că nu-i mai permitea fetiţei să înghită nimic. Nici chiar laptele, cumpărat cu greu. Emoţiile bunicii Nina sunt peste măsură. A înţeles că aceste intervenţii sunt tot mai riscante. A ajutat-o pe această fetiţă de când avea 4 luni. Mămica ei, Georgiana, a născut-o cu o malformaţie a esofagului. Lipsea o bucată care lega stomacul de esofag şi, ca să trăiască, medicii de la “Grigore” au operat copila imediat ce a venit pe lume. La 6 luni, am ajutat-o să ajungă la o clinică din Karlsruhe, Germania, pentru operaţia de reconstrucţie a esofagului, iar Dinu Patriciu a plătit costul acesteia. Ştefi a scăpat să mai fie hrănită cu seringa direct în stomăcel.

Dan Voiculescu o va ajuta

Au urmat luni de bine, copilul începuse să mănânce cu guriţa, apoi, în toamna lui 2011, au apărut stările de rău, de respingere a mâncării. Chin pentru ea, disperare pentru tinerii părinţi fără serviciu, dar care trebuiau să-i asigure lui Ştefi laptele Nuten junior – 3.500 de lei lunar. Salvarea copilei a venit de la dr. Ionescu de la Spitalul Marie Curie, care încearcă de două luni să-i dilate micuţei esofagul cu nişte baloane speciale, în cursul unei serii de intervenţii chirurgicale şi de la cititorii care au făcut donaţii ca Ştefi să aibă laptele necesar. Ultimul articol din Libertatea despre drama îngeraşului i-a atras atenţia şi l-a impresionat pe Dan Voiculescu. Acesta a decis să suporte cheltuielile lunare legate de hrana fetiţei şi să plătească acele baloane de dilatare. De asemenea, Fundaţiei Ringier i s-a alăturat Fundaţia Mereu Aproape, pentru sprijinirea familiei Ştefaniei Dumitru, micuţa pe care vrem să o vedem mare şi sănătoasă.

Cum poţi ajuta:

  • Donează 2 euro (nu se percepe TVA) prin SMS la numărul 887, numai în reţelele Vodafone, Orange şi Cosmote
  • Poţi dona bani pe numele copilului, în contul Fundaţiei Ringier: RO48 ABNA 4100 2641 0029 8537, deschis la RBS BANK S.A.

Cum ne poţi contacta

  • Dacă vrei să ajuţi, sună la telefonul 021.203.08.49 sau contactează-ne la adresa de e-mail: ajutacopiii@libertatea.ro
  • Dacă vrei să semnalezi cazuri, scrie la adresa de e-mail: ajutacopiii@libertatea.ro
  • Contul Fundaţiei Ringier: RO48 ABNA 4100 2641 0029 8537, deschis la RBS BANK S.A.

 
 

Urmărește-ne pe Google News