Impresionat de situaţia Ştefaniei, David şi-a rugat mama să-l lase să renunţe la o parte din jucăriile lui, pentru a-i face o mică bucurie fetiţei, în prag de Sărbători. Ştefi, dar şi mama, şi bunica sa, au primit emoţionate cadourile de la David, transmiţându-i prin intermediul nostru mulţumiri pentru gestul său. Obişnuită cu spitalele, unde merge periodic pentru intervenţiile de dilatare a esofagului, micuţa a fost fascinată, de cum l-a văzut, de stetoscopul de jucărie.
Dar nevoile copilei sunt în continuare mari, doar laptele special, Nutren junior, practic singurul aliment pe care îl poate consuma, costând 55 de lei cutia. Iar instrumentarul medical necesar, plătit de familie, ajunge şi el, de fiecare dată, la 200-300 de euro. Dar până la următoarea internare în spital, Ştefi va şti că există Moş Crăciun. Fie şi sub forma unui alt copil ce i-a dăruitdin suflet propriile jucării.

 
 

Urmărește-ne pe Google News