Cezar Avrămuță ține tricolorul României într-o mână, iar cu cealaltă se ține de gratiile de la mezanin, arată imaginile surprinse de televiziunile de știri.
Înalta Curte de Casație și Justiție transmite că s-a asigurat intervenția promptă a organelor de ordine publică, precum și a unor echipaje de ambulanță și pompieri, pentru a asigura în primul rând siguranța persoanei implicate, precum și pentru asigurarea ordinii publice.
În prezent, se poartă discuții cu persoana în cauză, prin negociatori specializați ai poliției, pentru încetarea acestei forme de protest și restabilirea circulației rutiere în zonă. La acest moment nu este clar care sunt revendicările concrete ale cetățeanului care a apelat la această formă de protest.
Înalta Curte de Casație și Justiție:
Protestatarul a transmis pe pagina sa de Facebook negocierile purtate cu reprezentanții poliției.
Activitatea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție se desfășoară normal, pentru această dată nefiind programate ședințe de judecată, se mai arată în comunicatul Înaltei Curți.
Înalta Curte de Casație și Justiție reamintește că soluția din fiecare cauză în parte este exclusiv rezultatul probelor administrate în dosar, nefiind posibilă influențarea acesteia prin elemente exterioare cauzei, iar orice acțiune de protest într-o societate democratică trebuie să se desfășoare în condițiile și formele prevăzute de lege.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro