Vorbind în fața reporterilor alături de președintele ucrainean Volodimir Zelenski, Steinmeier a criticat „retorica nucleară iresponsabilă” a liderului rus Vladimir Putin, mobilizarea parțială a trupelor decretată de Moscova și anexarea regiunilor ucrainene Donețk, Luhansk, Zaporojie și Herson.

Cei doi președinți s-au întâlnit în ziua în care Berlinul a găzduit o conferință privind redresarea Ucrainei. Într-o declarație comună, Zelenski a anunțat că l-a numit pe Steinmeier patronul reconstrucției regiunii Cernihiv.

Cei doi lideri au discutat despre nevoile economice, financiare și de apărare ale Ucrainei, în special despre sisteme de artilerie, vehicule blindate și alte arme, potrivit unui mesaj publicat de Zelenski pe rețelele de socializare.

Vorbind la Kiev, Steinmeier a promis că Ucraina va primi, în zilele următoare, din Germania, o livrare care va cuprinde sisteme Mars2 și încă două obuziere autopropulsate.

„Astăzi, Germania este unul dintre principalii furnizori pentru apărarea antiaeriană a Ucrainei”, a spus președintele german.

„30 de tancuri Gepard, trei lansatoare multiple de rachete Mars2, câteva mii de tunuri antiaeriene, unul dintre cele mai moderne sisteme de apărare antiaeriană din lume, Iris-T. Sper că vor contribui ca oamenii să fie un pic mai siguri, să fie protejați în fața agresiunii brutale a Rusiei”, a exemplificat Steinmeier.

Aceasta este prima vizită a lui Steinmeier în Ucraina de când a început războiul, după două încercări eșuate, în aprilie, când a fost refuzat din cauza legăturilor sale cu Rusia, și săptămâna trecută, când călătoria președintelui german a fost anulată din motive de securitate.

La nivelul opiniei publice se consideră că președintele german a avut relații strânse cu Rusia în funcțiile sale politice anterioare. De altfel, Ucraina l-a criticat pe Steinmeier din cauza legăturilor sale cu Moscova și a rolului pe care l-a jucat, în calitate de fost ministru de externe, în îmbunătățirea relațiilor cu liderul rus Vladimir Putin.

Foto: Profimedia Images

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

Urmărește-ne pe Google News