„Despre România comunistă și Securitate am scris pe vremea comuniștilor, de asta am și fost interzis.”
Stelian Tănase
Omul de televiziune îl stingherește pe scriitor. Când merge prin țară, să-și prezinte cărțile și să-și cunoască publicul, Stelian Tănase este întâmpinat cu „Sunteți de la Tănase și Dinescu, nu?”. „Trebuie să le explic că, de fapt, ocupația mea este să scriu cărți, iar asta îi miră foarte tare”. Mărturisirea a fost făcută de Stelian Tănase la librăria Cărturești, în fața unui numeros public venit să-i fie alături la lansarea cărții „Marele incendiator”, parte dintr-o serie despre România tranziției.
„Circulă și azi liste negre prin edituri”
Romanul, apărut la Corint, a fost plimbat de la o editură la alta. A așteptat mulți ani publicarea, „circulă și acum liste cu cine intră la tipar și cine nu”, spune autorul.
„Marele incendiator” prezintă România anilor 2000, cu o poveste de dragoste, un personaj pe care creatorul lui îl aseamănă cu Zorro, și cu o mulțime de figuri bidimensionale, caricaturale, agitându-se grotesc pe fundal.
Cartea era terminată, trimisă redactorilor din edituri, când în mass-media a apărut cazul unui incendiator de mașini, în București. „M-am dus la poliție, m-am interesat de el, omul dăduse foc la opt mașini, era supărat pe lume. Exact ca personajul din roman. Iată, mi-am spus, viața imită arta”.
Politolog, eseist, fost director al TVR, realizator TV, fost lider al Grupului pentru Dialog Social, Stelian Tănase susține că scrierile sale sunt inspirate de experiențele personale, de oamenii pe care i-a întâlnit, în diversele medii unde a activat: „Eu trebuie să scriu despre această lume așa cum este ea, și să încerc să prezint marile ei fenomene, marile ei profunzimi. Eu nu fac jurnalism, ăla a omorât-o pe aia, ăla a călcat cu mașina pe ăla… Părinți care-și violează copiii… Asta nu e literatură, e fapt divers. Literatura este altceva. Te scoli noaptea și ai o viziune asupra lumii. Dau drumul la o carte când am așa o viziune asupra unui fapt, a unei împrejurări, a unui om”, spune scriitorul.
Dragoste în vreme de isterie
Unele cărți le scrie greu, adaugă el, altele, „ca prin miracol, în mai puțin de un an”. „Marele incendiator” l-a scris greu. A pornit de la o întâmplare tristă, pentru a reconstitui imaginea lipsei de repere și a isteriei dominante în societatea românească postdecembristă.
Iată întâmplarea: „În perioada în care Bucureștiul era înnebunit de problema câinilor maidanezi, era un oraș rupt în două, unii apărau câinii, alții alergau după ei să-i omoare, am salvat un câine, Lăbuș. Cum casa mea era în construcție, l-am lăsat la vecini. O dată, am intrat să mă joc cu el, am uitat poarta deschisă, Lăbuș a ieșit și în următoarele două minute a fost lovit de o mașină. Am plâns, l-am îngropat, am suferit mult, durere amestecată cu multă vină. Și sper că am reușit să scap cumva de această suferință, scriind cartea asta”.
Cum se antrenează scriitorii
Romanul „Marele incendiator” este scris pentru plăcerea lecturii, pentru cei care vor să fie captivați de poveste, „scriu pentru oameni, nu pentru spațiul cosmic și Nobel”, a precizat Stelian Tănase, promițând că, în cel puțin doi ani, va veni în librării cu o nouă carte, despre un negustor de antichități. În pregătirea ei, autorul se antrenează luându-i locul unui prieten anticar la tarabă și discutând cu clienții amatori de lucruri vechi. „Așa am întâlnit oameni mult, mult mai interesanți decât am întâlnit în Parlament sau în presă”.