Stelian Tănase: „Panait Istrati nu a avut nicio șansă să reușească în viaţă. Patru clase primare şi, spre mirarea tuturor, ajunge scriitor de limba franceză” | INTERVIU

Vasile Ernu a discutat cu Stelian Tănase despre cum se naște și se lucrează la o carte biografică dedicată unui personaj extraordinar, reprezentativ pentru o întreagă epocă. „Eram curios, personajul mă intriga, mitul lui mai ales. Mă tenta să-l descifrez. Întrebarea cheie era evidentă:  Cine a fost Panait Istrati? De aici a început totul. Au urmat alte lecturi: presa timpului, corespondența, documente, cărți despre Istrati…”, a dezvăluit Stelian Tănase pentru Libertatea.

Vasile Ernu: Cum ai decis să scrii o carte despre Panait Istrati?

Stelian Tănase: Aşa pur şi simplu… Ca toate cărțile pe care le scriu scriitorii… Într-o zi te trezeşti cu ideea în cap, e ceva magnetic, şi nu scapi de durerea de cap până când nu scrii, după câțiva ani,  „sfârșit”. Mi-am dorit dintotdeauna să scriu o biografie. M-am hotărât greu de viața cui să mă ocup. M-am oprit, cum vedeți, la Panait Istrati.

Concret, în 2005 am cerut la Arhiva Naţională dosarele de Siguranță ale lui Istrati. Atunci nu știam că voi scrie o carte despre el. Eram curios, personajul mă intriga, mitul lui mai ales. Mă tenta să-l descifrez. Întrebarea cheie era evidentă: Cine a fost Panait Istrati? De aici a început totul. Au urmat alte lecturi: presa timpului, corespondența, documente, cărți despre Istrati… Am fost la Paris pe urmele lui, în Grecia, în Rusia, dar și la Brăila, am scormonit prin București căutând adresele unde a locuit, locurile pe care le-a frecventat. Este ce face un cercetător în mod obișnuit. Am un regret  totuşi: Nu am reușit sa ajung în insula Kefalonia, de unde era tatăl său biologic, Gherasim Valsamis. Nu l-a cunoscut pentru că, în 1885, a murit de tuberculoză. Am vrut să ajung în vara asta, dar nu am mai ajuns. Sper la toamnă. Cam aşa. Nimic neobișnuit. Poate interesează: în Grecia, o editură va publica traducerea cărţii în 2025. 

Recomandări

Dezastru aviatic în Kazahstan, după ce un avion plin cu pasageri s-a prăbușit chiar lângă aeroport. Momentul a fost surprins de martori

„Documentele arată ceva, dar nu totul, sunt ca un bikini, esenţialul îl ascunde”

– Hai să stabilim mai întâi genul. Este o carte documentară sau o docu-ficțiune unde îți permiți să romanțezi? Unde încadrezi cartea? 

– O carte strict documentară, fără niciun fel de romanțare, De altfel, le detest. E o cartea care nu face concesii „literaturii”. Este o biografie şi atât. Nu mă ocup în aceste 300  de pagini de opera lui. E treaba altora, literar vorbind, mai calificați. M-am comportat ca un istoric, ceea ce sunt prin educație. Și nu e doar Panait Istrati aici. Am scris istoria unei epoci pornind de la un personaj esențial al ei, cineva care a cumulat în el – adesea involuntar – multe dintre contradicțiile acelor timpuri. Revoluție, fascism-comunism, război-pace…  

– Spune-mi, te rog, aveai documentare făcută – știu că ești un om care umbli prin arhive – sau a trebuit să faci săpături suplimentare?

Recomandări

Procurorii din dosarul Revoluției au refăcut pas cu pas regia pusă la cale de Ion Iliescu și de gruparea sa pentru execuția soților Ceaușescu

– Multe chiar. Documentele arată ceva, o parte, dar nu totul, sunt ca un bikini, esenţialul îl ascunde, cum spunea cineva. Marea provocare este să reconstitui conexiunile, să pui lucrurile cap la cap. Să aduni detaliile într-un puzzle, dacă ai răbdare, bineînțeles. Mă bântuie „boala arhivelor”- un fel de „beție a adâncurilor” cunoscută de scafandri. O boală de care nu te vindeci niciodată. O filă de arhivă cheamă altă filă… Şi aşa mai departe.  E o poveste fără sfârșit.   

– Despre Panait Istrati s-a scris mult, dar tot am o senzație că știm prea puțin și de multe ori romanțat. Ce aduce nou cartea sau o poate o altă perspectivă?

– Am revizuit – folosindu-mă de documente din arhive de toate felurile: presă, corespondenţă, acte, fotografii – episoade din viaţa lui Istrati care erau, după opinia mea, înțelese prost, nedocumentate sau chiar necunoscute. Cineva mi-a declarat, nu prea fericit, că bibliografia cărții mele e cât o carte de telefon. Aşa o fi… Rămân încă destule lucruri de descoperit. Se va întâmpla când arhivele din Rusia, (Comintern, KGB, Uniunea Scriitorilor, Kremlin) vor fi accesibile. Deocamdată facem reconstituire; pornind de la un os, schițăm tot scheletul. 

Recomandări

Instalații de pom din comunism se vând pe internet cu sute de lei. „Chiar și în ochii tinerilor pot părea cool și unice” I Interviu

„Era copil din flori, avea o mamă analfabetă, spălătoreasă”

– Care ți se par elementele centrale din copilăria lui? Orașul, mediul din care vine, familia?

– Dunărea & Brăila. Condiția lui socială extrem de umilă. Era copil din flori, avea o mamă analfabetă, spălătoreasă, umbla prin Brăila după rufe cu mâinile pline de leșie. Asta e imaginea pe care o am despre Joiţa, „adorata lui mamă”, cum îi scrie odată lui Romain Rolland. Să o spunem, prin naștere, Panait Istrati nu a avut nicio șansă să reușească în viaţă… Patru clase primare şi spre mirarea tuturor ajunge scriitor de limba franceză. Şi încă unul de mare succes, bucurându-se deopotrivă de aprecierile claselor de jos, ale celor defavorizați care erau la inima lui, dar şi aprecierile elitelor. Ce destin! Şi pe tot acest parcurs al năpăstuitei lui vieti, un martor nevăzut îl însoțește: tuberculoza. TBC-ul era o boală incurabilă. Dacă te prindea morbul lui Koch, știai că nu ai mult de trăit. Istrati a fost într-o cursă disperată contra morții. Problema lui a fost să umple viaţa ce o mai avea de trăit cu ceva viabil, eventual cu o mare operă literară. A fost pariul lui cu el însuși…

Are câteva dialoguri pe acest subiect cutremurătoare cu Nikos Kazantsakis, altele cu Rolland. Un subiect pe care nu îi plăcea să-l evoce. Era extrem de preocupat de timp, şi anume TIMPUL cât mai avea de trăit, ce va face cu acest timp, ce va scrie, ce va iubi. Timpul cât i-a fost dat să trăiască era extrem de limitat şi ştia bine acest lucru. Dumnezeu nu a fost deloc generos cu el, dimpotrivă. Spectrul morții nu cred să-l fi părăsit o clipă. Această cursă contracronometru l-a marcat definitiv. Ştia ce-l așteaptă. A scris cât de mult şi bine a putut într-un timp-limită, atârna ca de funia unui spânzurat.  

– Mereu am fost curios să aflu cum a fost Panait Istrati – adolescentul, căci atunci cumva se creează caracterul. Cum l-ai defini? Care erau trăsăturile lui principale?

– Ca orice adolescent. Nesigur, neștiind încotro s-o apuce. Un vagabond, schimba des ocupațiile, lucra ici şi colo, cum dădea Dumnezeu şi pleca unde vedea cu ochii. Se plictisea repede. Era instabil, contradictoriu. Citea tot ce e îi cădea în mână, cu preţul unor insomnii prelungite… După călătorii, cărțile au fost cel mai aproape de sufletul lui.   

– Există o întreagă „hagiografie” legată de plecarea și călătoriile lui, sărăcia și aventurile sale. Cât este adevărat și cât este mitologie sau literatură? 

– Am descris suficient de amănunțit felul în care călătorea şi itinerariile lui. Constantinopol, Alexandria, Cairo, Atena, Napoli, Marsilia… Nu a fost un turist, pentru el, o călătorie însemna 100% o aventură. 

– Ridici în carte o problemă delicată: cât din literatura lui Istrati e Istrati ținând cont de redactările multiple făcute. În ce constă problema și dacă crezi că redactorii lui au avut un rol important? 

– Chestiunea e într-adevăr extrem de delicată. Am explicat cât am putut, şi sper că am lămurit acest aspect. Geniul e 100%  al lui Panait Istrati. Poveștile, viziunea,  personajele, dialogurile sunt ale lui. Virgulele aparțin uneori unor colaboratori. 

– Spune-mi, te rog, cum vezi acum rolul lui Romain Rolland în realizarea și devenirea lui Panait Istrati? 

– Pe de o parte pozitiv, în primii ani ai legăturii lor. Rolland a avut un rol determinant în apariția lui ca scriitor şi apoi în lansarea sa. Corespondenţa lor, din fericire păstrată în bună parte, este cât se poate de lămuritoare. Din 1928, rolul lui Rolland devine toxic pentru că se apropie mult de politica dusă de Kremlin. Rolland împrumută din acel an pozițiile oficiale ale liderilor bolșevici. Până atunci păstrase destule distanțe. Un exemplu, a refuzat să călătorească la Moscova în 1927, să participe la ceremoniile din Piața Roșie. Mai târziu, va accepta să se întâlnească cu Stalin la Kremlin și s-a raliat politicii acestuia.   

„Un scriitor provenit din cultura orală, dintr-un Ev Mediu întârziat”

– Eu îl consider unul dintre marii noștri scriitori și cred că are ceva „dobrogean”, adică un soi de „Mediterana românească”, ce este o zonă specială. Asta îi dă o anumită universalitate. Exagerez când spun asta? Căci și în carte cumva îl legi de Dunăre…

– Istrati e un scriitor provenit din „cultura orală”, dintr-un Ev Mediu întârziat. E un scriitor al Dunării, aparține Levintului. Este exact ce i-a impresionat pe cititorii occidentali… Această lume pe care o credea dispărută şi pe care Istrati o scoate la suprafață.   

– Apropo: unde-l încadrezi pe Panait Istrati în panteonul literar românesc? Eu, ca mare admirator, îl plasez destul de sus și cred că e puțin nedreptățit. Tu cum îl vezi?

– Este până azi – la 100 de ani de debutul său editorial  din 1924 – cel mai cunoscut scriitor român. Asta spune îndeajuns despre literatura lui şi despre el.  

„Proba supremă a adevărului său este că URSS s-a prăbușit… Istrati a fost un vizionar”

– Există și partea lui de politic – poziția politică. A fost un om al adeziunilor, pare sincer și corect, dar nu un înger chiar dacă nu a făcut lucruri grave. Ba chiar a explicat unele lucruri cum e călătoria în Rusia, unde dezvăluie un sistem abuziv, autoritar, lucru care-i va aduce bătăi de cap. Cum vezi partea aceasta? 

– „Spovedania unui învins” este una dintre cărțile decisive ale secolului XX, în ciuda tuturor  tentativelor politice şi literare de a o ignora. Este peste George Orwell şi Alfred  Koestler. Este primul scriitor care se dezmeticește şi denunță minciuna sovietică. Dosarul Panait Istrati (episodul călătoriei în URSS mai ales) este extrem de complicat. Am încercat în cartea mea  să lămuresc ce era de lămurit. Sper să fi reușit. Găsim aici angajamentul lui politic şi sufletesc: fanatic bolșevic, prieten cu Nikos Kazantsakis, se întâlnește de 8 zile la Astrahan cu Racovski, cel mai bun prieten al lui Troțki și pe care îl cunoștea din ţară. E apoi cazul Rusakov… Treptat, Istrati înțelege (începând cu vara lui 1928) că URSS este un stat polițienesc, şi nu o „dictatură a proletariatului”, cum credea la sosirea sa la Moscova. Înțelege că URSS este o „dictatură asupra proletariatului exercitată de aparatul de partid”. Se afla, așadar, prins într-o capcană, căzuse într-o ambuscadă a istoriei. E singurul scriitor care a înțeles asta și-a ales să o demaște. Curaj enorm şi singular. 

– Dacă ar fi să alegi o singură carte pe care să o citească tinerii: care ar fi cea mai reprezentativă carte scrisă de Panait Istrati?

– E clar, nu!?… „Spovedania unui învins”, pentru care Kremlinul l-a distrus. În 1956 (raportul Hrusciov), Soljeniţîn în anii ’70, declarațiile lui Gorbaciov în 1989 ne arată că Istrati a avut dreptate. Ar trebui să i se ridice un monument de mulțumire la Moscova. De altfel, proba supremă a adevărului său este că URSS s-a prăbușit… Istrati a fost un vizionar. 

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro