Preşedintele-director general al TVR, Stelian Tănase, a declarat, luni seară, la postul public de televiziune, că Gabriel Oprea l-a sunat ”foarte înfiebântat, foarte opărit”, cerându-i să scoată de pe post un material despre plagiatul său. El mai susţine că liderul UNPR, Gabriel Oprea, s-ar fi folosit şi de reprezentanţii partidului său în conducerea TVR pentru a opri materialele pe această temă, informează Mediafax.
”Scandalul care este acum la TVR vine de la domnul Oprea. Cauza imediată este conflictul cu generalul Oprea. Într-o zi m-a sunat să-mi spună că seara la ştiri s-a dat un material despre plagiatul lui. Mi-a spus că numai televiziunea de stat îl atacă pe el. Era foarte infierbântat, foarte opărit pe subiectul despre care v-am spus. Eu i-am spus că nu pot să scot materiale, că nu am un control editorial. I-am spus că dacă eu dau telefon la stiri şi spun să nu se mai dea material cu acest subiect, mâine suntem amândoi pe prima pagină”, a afirmat Stelian Tănase, precizând că discuţia a fost intermediată de jurnalistul Rareş Bogdan.
Stelian Tănase a spus că a doua zi a avut o altă convorbire telefonică cu Oprea, care era nemulţumit că Dragoş Pătraru pregăteşte un alt material cu plagiatul său, iar de această dată discuţia a fost intermediată de reprezentanţii UNPR în Consiliul de Administraţie al TVR.
”M-am trezit cu doi membri ai CA care sunt din partea UNPR. Am discutat cinci minute după care unul dintre ei a pus mâna pe telefon să-l sune pe generalul Oprea să-i spună că sunt aici în birou la preşedintele TVR. Am stat de vorbă, era la fel de înfierbântat şi revoltat că pregătim şi mi-a dat numele lui Pătraru de la Starea Naţiei, un alt material cu plagiatul. I-am spus că nu se opreşte o emisiune cum are el în cap generalul cazon. Dar puteţi veni în studio fie să daţi un drept la replică, fie să fiţi intervievat”, a spus Stelian Tănase, precizând că, ulterior, unul dintre cei de la UNPR a venit chiar la el acasă.
”A doua zi, Oprea s-a văzut cu cei doi lideri ai PSD şi au hotărât lichidarea mea. E vorba de Ponta şi Dragnea. Este un amestec grosolan în libertatea presei din România, este un lucru inacceptabil”, a mai spus şeful TVR, fără a avea vreo îndoială că va fi demis de Parlament.
Raportul de activitate al TVR pe anul 2014, care a fost respins de Comisiile pentru Cultură, va fi dezbătut şi votat în plenul reunit al Parlamentului în şedinţa de miercuri, conducerea TVR putând fi astfel demisiă odată cu acest vot, a anunţat, luni, preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro