„Bro, banii vin, bani pleacă
Du-te, ia-ţi o gumă, ia-ţi o geacă”.
Sunt versurile din refrenul melodiei „Zeus” a lui Spike, hit ce a urcat în vârful topurilor muzicale românești imediat după lansarea lui, în octombrie 2021. Melodia, o satiră la adresa societății românești actuale, descrie relațiile dintre persoanele care învârt banii.
„Аm bаnі mulți, mulți rău
Тu сâțі аі, hаі, nu zău
Наі, zіс сât, сât fасі, brо
Ălа е саѕh, îțі dаu іо”.
Versurile au devenit realitate, o arată înregistrările depuse la dosarul de corupție alcătuit de DNA. În martie 2020, odată cu starea de urgență, statul a oferit Ministerului Sănătății 500 de milioane de euro. Banii au mers la UNIFARM și de ei a dispus, cum a vrut, directorul Adrian Ionel, susțin oamenii procurorului-șef Bologa.
„Bro, banii vin” este laitmotivul relației dintre şeful UNIFARM și afaceristul libanez, în stenograme. La începutul pandemiei, cei doi au negociat pe WhatsApp un contract pentru 3.000.000 de măşti şi 250.000 de combinezoane.
Acesta este doar unul dintre contractele care arată ceea ce cercetătorii, cetățenii și presa au avertizat încă de la declanșarea pandemiei: starea de urgență poate fi utilă, dar puterea crescută a Guvernului trebuie contrabalansată de o acțiune a societății.
Vorbeau în mod curent cu „Bro” unul cu altul
Studiile cercetătorilor referitoare la diversele stări de urgență proclamate în lume în jumătate de secol arată că tentația autoritățile este să abuzeze de puterea suplimentară. În cazul achizițiilor publice, abuzul înseamnă bani cheltuiți discreționar, ineficient sau prin corupție, potrivit avertismentelor specialiștilor, lansate încă din martie 2020.
Și exact în martie 2020, din valoarea totală a contractului de 6.700.000 de euro, şeful UNIFARM Adrian Ionel urma să primească de la libanez 760.000 de euro, acuză procurorii DNA.
Apelativul „Bro” apare de 14 ori în stenogramele convorbirilor de pe WhatsApp, depuse în dosarul aflat acum la Tribunalul București.
Turcul de la fructe și legume îl știa pe Adrian Ionel
Totul a început pe 2 martie 2020, când în România apăruseră primele cazuri de infecții cu COVID, iar Andre Jaderian, un afacerist cu dublă cetăţenie, română şi libaneză, a simţit imediat oportunitatea unui business. În acea zi, el s-a întâlnit la restaurantul „Bârlogul Lupilor” cu un turc care comercializa fasole, ceapă și cartofi.
Libanezul l-a întrebat dacă poate face rost şi de măşti. „Mi-a spus că-l cunoaşte pe unul, Ionel Adrian, directorul la UNIFARM, care credea că e un lanț de farmacii”, le-a declarat turcul procurorilor.
Înregistrările sunt publice, odată cu trimiterea cazului în judecată.
Adrian Ionel: „Fără target price!”
Seara, după ce a aflat că turcul poate să aducă în România măști, Jaderian a început „procedura” de achiziție. La ora 19.52, libanezul l-a abordat pe WhatsApp pe directorul general al UNIFARM, iar capturile de ecran ale acestor conversaţii au devenit probe la dosar.
Andre Jaderian: Te îmbrățișez, bro.
Adrian Ionel: Salutări.
Andre Jaderian: Știu că ai Unifarm-ul și te ocupi cu diverse pe pharma.
Adrian Ionel: Da, așa e.
Andre Jaderian: Dacă dorești măști direct de la producător, stau la buna dispoziție.
Adrian Ionel: Foarte bun.
Andre Jaderian: Sunt aici pentru tine oricând.
Adrian Ionel: Ce prețuri avem și pe ce fel de măști?
Andre Jaderian: Depinde de cantitate. Dar putem merge la un preț foarte mic.
Adrian Ionel: 1.000.000 pentru început.
Andre Jaderian: Target price?
Adrian Ionel: Au marcaj CE?
Andre Jaderian: Da.
Adrian Ionel: Merge așa.
Andre Jaderian: Merge, merge.
Adrian Ionel: Fără target price.
Andre Jaderian: Ba da, bro. Ne cunoaștem, nu fac afaceri cu tine.
Adrian Ionel: Nu bro, e marfa ta, tu faci prețul și ne auzim. UNIFARM e 100% statul și eu trebuie să iau cel mai jos preț din ce există pe piață, respectând calitatea.
Andre Jaderian: Te sun. Mâine dimineață pe la ora 9.30 te sun, să ne vedem la o cafea.
(după mesaj, trimite certificatul unui producător de măști din Turcia, alături de specificații privind ambalarea lor: „75 buc. pe cutie”, „32 cutii pe bax”)
„Da, maestre. Știu”
Adrian Ionel: Așa facem. Mai bine ne vedem direct la 9.20, pe undeva, să discutăm. Oriunde.
Andre Jaderian: Okay, bro.
Adrian Ionel: Ai vreun loc unde ți-e comod?
Andre Jaderian: Păi o să fiu în zona Alba Iulia. Pe la high class?
Adrian Ionel: E ok.
Andre Jaderian: Merge o cafea, zic.
Adrian Ionel: Sunt în zonă și eu. Perfect. Certificatul e valabil? Că e acoperită data.
Andre Jaderian: Da. Fără griji.
Adrian Ionel: 👍
Discuțiile dintre cei doi sunt reluate în aceeași seară, la ora 23.44, după ce Jaderian i-a trimis lui Ionel o poză cu certificatul unei firme producătoare de măști.
Adrian Ionel: Pe certificat ai măști FFP2 și FFP3. Ai și din acelea?
Andre Jaderian: Acestea sunt ce le am. Pentru cele cu valvă întreb mâine dacă au.
Adrian Ionel: Te rog.
Andre Jaderian: Deci vrei cu valvă, da?
Adrian Ionel: Și, și.
Andre Jaderian: Vezi că aia sunt mai scumpe.
Adrian Ionel: Da, maestre. Știu.
Andre Jaderian (trimite o poză cu un tip de mască): This one? Ești interesat?
Adrian Ionel: Da.
Andre Jaderian: Câte bucăți din astea? Și câte cu valva?
Adrian Ionel: Minim 1 milion. 750.000 cu valvă.
Andre Jaderian: Ca să vorbesc de dimineață cu turcaleții. Și cele fără?
Adrian Ionel: Și. Am zis noi sus, 1 milion minim.
Andre Jaderian: Să știi că și măștile normale au protecție ffp2 și ffp3.
Adrian Ionel: Da.
Andre Jaderian: Și cele cu valvă are highly protected then the normal ones (n.n. – cele cu valvă asigură o protecție mai ridicată decât cele obișnuite).
Șeful UNIFARM, dispus să accepte un preț mai mare decât a vrut inițial afaceristul!
A doua zi de dimineaţă, cei doi se întâlnesc la Starbucks Mall Vitan, iar Jaderian primește pe e-mail contractul cu UNIFARM. În aceeași zi, libanezul i-a cerut directorului general al UNIFARM lămuriri cu privire la traducerea specificațiilor de pe cutiile măștilor de protecție ce urmau să fie distribuite populației:
Andre Jaderian: Adi, să îmi spui dacă tre lipit ceva traducere?
Adrian Ionel: Cam da.
Andre Jaderian: Spune-mi ce se scrie, te rog. Nu mă pricep.
În același timp, între cei doi începe o nouă „procedură de negociere”, pentru achiziționarea de combinezoane de protecție. La ora 17.43, Jaderian i-a transmis lui Ionel o imagine cu o persoană îmbrăcată într-un combinezon de protecție, cu următoarele mesaje:
Andre Jaderian: Este okay așa, bro? Confirmă-mi, te rog.
Adrian Ionel: Îmi trebuie acte, standarde.
Andre Jaderian: Mai exact, te rog. Nu prea mă pricep.
Ulterior, între cei doi au loc mai multe schimburi de mesaje, referitoare la certificatele și standardele pe care trebuiau să le îndeplinească combinezoanele de protecție. După mai multe mesaje, la ora 20.23, Jaderian i-a transmis lui Ionel pozele unor certificate aparținând unui laborator de testări echipamente de protecție CENTROCOR, din Italia. Pe acel certificat este menționat „Chemical protective coverall TP63 code 1967, Category III (third)”, mesaje care au primit un feedback pozitiv din partea directorului general al UNIFARM: „F bun”.
Cantitatea și prețul combinezoanelor au fost stabilite de cei doi la mica înțelegere, pe WhatsApp, și apoi la o cafea:
Andre Jaderian: Așa e bro. Prețul mâine, la o cafea :))
Adrian Ionel: OK.
Andre Jaderian: Putem da toată cantitatea. 300.000 bucăți.
Adrian Ionel: Dar nu sunt mâine.
Andre Jaderian: Când vei fi liber.
Adrian Ionel: 300.000 costume.
Andre Jaderian: Nu e grabă.
Adrian Ionel: Dă-mi prețul tău.
Andre Jaderian: Da.
Adrian Ionel: Să sondez, dacă e ok.
Andre Jaderian: Te rog.
Adrian Ionel: Le luăm pe toate. Sau te sun și vin eu pe unde stai tu. În 40 de min.
Andre Jaderian: Ok bro. Acum?
Adrian Ionel: Da.
Andre Jaderian: Sunt pe la sectorul 6 bro. Spatele la bârlog („Bârlogul Lupilor” – n.n). Verifică întâi dacă sunt okay. După aia vorbim.
Adrian Ionel: OK. Sunt OK. Le-a verificat cine trebuie.
Andre Jaderian: Așa repede?
Adrian Ionel: E lângă mine. Deh… așa sunt vremurile.
Andre Jaderian: Felicitări atunci.
La întâlnirea de la restaurantul „Bârlogul Lupilor”, libanezul i-a spus directorului general al UNIFRAM că poate oferi un combinezon la prețul de 12,5 euro, dar „el mi-a spus că e dispus să accepte un preț mai mare, respectiv 85 de lei”, le-a declarat Jaderian procurorilor DNA.
Tot atunci, Adrian Ionel a pretins, partea lui din afacere, câte 2,5 euro pentru fiecare combinezon, respectiv 750.000 de euro și 10.000 de euro pentru măștile de protecție.
Banii urma să îi primească după primirea mărfii și finalizarea contractului, în schimbul atribuirii contractului.
Ministerul Sănătății știa că Adrian Ionel are abuzuri în trecut
Acest contract și altele investigate de DNA au fost încheiate de șeful UNIFARM, cel care ocupase în mai multe perioade această poziție, inclusiv în timpul aprovizionărilor de după incendiul de la „Colectiv”. Conform Corpului de Control al Ministerului Sănătății, mandatele sale anterioare fuseseră dominate de o serie de abuzuri.
„Adrian Ionel a spus tot timpul că este omul serviciilor secrete și pe asta se bazează și acum, că va scăpa din procese”, a spus pentru Libertatea un angajat cu mare vechime din Ministerul Sănătății. „Așa se explică și faptul că a fost mereu numit, deși se știa ce face și a ajuns, în pandemie, să aibă pe mână practic mai mulți bani decât Raed Arafat și decât oricine altcineva”.
Pentru ce e judecat
În octombrie 2020, Adrian Ionel a fost trimis în judecată, sub acuzaţiile de luare de mită, abuz în serviciu, complicitate la trafic de influență, instigare la fals intelectual şi folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane.
În acelaşi dosar, Maria Radu, fosta șefă a serviciului comercial din UNIFARM, e acuzată de abuz în serviciu şi fals intelectual. Cei doi sunt judecaţi la Tribunalul Bucureşti, unde procesul a ajuns la al 17-lea termen.
Libanezul Andre Jaderian, care s-a autodenunţat la DNA pentru dare de mită, a încheiat cu procurorii un acord de recunoaștere a vinovăției şi a primit 3 ani închisoare cu suspendare.
Ionel Adrian a atacat în instanţă decizia procurorilor de a nu-l trimite în judecată pe Jaderian, iar în vara anului trecut, Tribunalul Bucureşti i-a respins plângerea, ca inadmisibilă.
Deşi decizia tribunalului era definitivă, Ionel a contestat-o la Curtea de Apel Bucureşti şi a cerut şi sesizarea CCR, pentru că mai multe articole din Codul Penal şi Codul de Procedură Penală ar fi neconstituţionale. Ca de pildă, art. 290 alin. (3) C. pen. Care prevede că „mituitorul nu se pedepsește dacă denunță fapta mai înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat cu privire la aceasta”.
Luna trecută, Curtea a admis sesizarea CCR, însă doar pentru un articol din Codul de Procedură Penală, iar Ionel Adrian a făcut recurs.
Dosarul în care fostul director general al UNIFARM se luptă cu afaceristul libanez care i-a dat mită a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar primul termen al procesului este pe 26 ianuarie anul acesta.
Ce s-a întâmplat cu contractul negociat de „bro”
Pentru că a intermediat afacerea cu UNIFARM, libanezul trebuia să primească de la firma turcă, „pentru sine și pentru funcționari din CN UNIFARM SA”, 5.810.175 de lei, adică 18% din valoarea totală a contractului, se arată în rechizitoriul DNA.
Din această sumă, Adrian Ionel avea promiși 760.000 de euro. Dar turcii nu i-au mai achitat libanezului niciun ban, iar Adrian Ionel, în calitate de director general al C.N. UNIFARM S.A, a decis rezilierea unilaterală a contractului.
Firma turcă apucase să livreze către UNIFARM un milion de măști chirurgicale, care erau „neconforme cu standardele stipulate în contract”, acuză procurorii, dar și 25.920 de combinezoane, pentru care s-au plătit 2.380.000 de lei, bani publici.
Despre achiziția UNIFARM de la firma BSG Business Select, Libertatea a scris pe 21 martie 2020. Subiectul a fost tratat și de Rise Project, care a publicat o anchetă pe 15 aprilie 2020.
Citește și replica fostului director UNIFARM despre denunțătorul său:
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro