O serie de extrase din rechizitoriul DNA în dosarul spațiilor comerciale de la metrou, intrate în posesia ziarului, arată felul în care liderul sindicatului Metrorex, Ion Rădoi, și colegii săi relaționau cu oamenii politici sau șefii primăriilor. Ion Rădoi a fost trimis în judecată la jumătatea lunii trecute de către procurorii anticorupție „pentru infracţiunile de folosire a influenţei sau autorităţii de către o persoană ce deţine o funcţie de conducere într-un sindicat, având ca scop obţinerea de foloase necuvenite şi şantaj.”

Procurorii DNA au pus în dosar, printre alte probe, stenograme ale unor discuții telefonice între Rădoi și Ludovic Orban. Alte discuții arată cum Rădoi obținea sprijinul primarilor Robert Negoiță și Piedone ca să nu-i demoleze chioșcurile. În plus, Rădoi și oamenii lui aveau și o problemă cu ziarul Libertatea.

«Cât dreaq costă niște racheți d-ăia ucraineni?»

În martie 2021, în contextul campaniei de demolare a chioșcurilor deținute de sindicat în stațiile de metrou inițiate de Drulă și Paraschiv, un salariat Metrorex propunea pe un grup de WhatsApp al lucrătorilor angajarea de rakeți ucraineni care să-i ucidă pe cei doi. Angajatul se gândea ca fiecare dintre colegii săi să contribuie la cheta pentru plata asasinilor: 1.000 de lei de angajat. 

Discuția poate fi interpretată și ca o răbufnire nervoasă, fără nicio bază de susținere, dar unul dintre cei care participă la ea remarcă faptul că sunt supravegheați.

„Hai pe ei”… „Cât dreaq costă niște racheți d-ăia ucraineni?”… „Hai naiba să punem preț pe capetele lor”… „5.000 de angajați, dacă donează fiecare 1.000 lei… facem vreun milion de euro. Și luăm ceva de calitate”… „Punem preț pe 2 capete… Drulă și directorul… și-ai să vezi cum ne lasă lumea în pace”… „Păi altfel nu se mai poate. Ajungem la disperare”… „Dă-i în morții lor…”

C.C., Salariat Metrorex pe grupul whatsapp:

Pe 24 martie 2021, cu două zile înaintea grevei generale, același salariat postează pe grupul WhatsApp următorul mesaj: „Dacă și dă afară și taie și din bani… trebuie să îi omorâm… la propriu”. C.C. este avertizat de Iulian Popescu, liderul organizației de tineret din cadrul sindicatului de la metrou și persoană de încredere a lui Ion Rădoi, „să nu mai spună așa ceva nici în glumă, pentru că sunt supravegheați”, notează procurorii.

Rechizitoriul procurorilor prezintă și modul în care Rădoi a organizat organizarea grevei de la metrou din 26 martie. În plus, e arătat lobby-ul făcut de acesta și de apropiații săi pe lângă politicieni sonori ca să-i înduplece să-l îndepărteze pe Drulă de la Ministerul Transporturilor.

Cătălin Drulă a fost vreme de aproape 9 luni ministru al transporturilor, între 23 decembrie 2020 și 9 septembrie 2021, când a demisionat alături de toți miniștrii USR | Foto: HEPTA

Rădoi, întâlniri și discuții cu Orban: „Pentru mine, Ludovic Orban va rămâne prieten toată viața!”

În încercarea de a scăpa de Drulă, Rădoi a apelat și la președintele PNL de atunci, Ludovic Orban, fost ministru al transporturilor. După cum reiese din stenogramele unei conversații telefonice pe de 2 iunie 2021, cu care vorbește pe un ton familiar. Cei doi își reconfirmă prietenia la telefon: 

Ludovic Orban: El Maximo! 
Rădoi Ion: Ei, o juma de Maximo, față de Marele Președinte la pătrat!  

Ludovic Orban: Ce faci?  
Rădoi Ion: Ce să fac? Iată că…hm, cu ale mele, cum se văd așa, de la distanță. Și mai mă uit și la ale tale, că pentru mine Ludovic Orban va rămâne prieten toată viața!  

Ludovic Orban: Păi, normal!  
Rădoi Ion: Și… cred, cred că trebuie să dăm puțin ochi-n ochi… că nu, mai…nu știu, să mai contăm puțin, că nu-mi place ce vor oamenii ăștia.  

Ludovic Orban: Îhî.  
Rădoi Ion: Și care m-am întâlnit cu el la ușă când Președintele la pătrat a împlinit 58 de ani, eu eram… A venit, m-a bătut pe umăr la ușă acolo, că eu eram în hol.  

Ludovic Orban: Da…?  
Rădoi Ion: Că acolo o… așa, o nuanță, o atenție am trimis-o la partid, că puteam așa…  

Ludovic Orban: Mersi!…[neinteligibil]… 
Rădoi Ion: Ei… în fine! Nu-i nicio problemă! Nicio problemă!  

Ludovic Orban: Îhî! Nu fi supărat!  
Rădoi Ion: Și…  

Ludovic Orban:…[neinteligibil]…
Rădoi Ion:…că vrea el o întâlnire tete-a-tete. Zic: „Acum, după atâta vreme, vrei tete-a-tete?!”, zic: „Hm…după ce spune președintele!” 

Ludovic Orban: Îhî.  
Rădoi Ion: Și așa s-a încheiat. Și acum, chiar dacă vorbim la telefon, dar trebuia să transmit mesajul ăsta. Și îl întreb pe președinte la pătrat când… când ne putem întâlni?  

Ludovic Orban: Săptămâna viitoare, marți sau miercuri…[neinteligibil]…
Rădoi Ion: Pentru câteva, pentru câteva minute, nu trebuie… Că nu ne trebuie…

Ludovic Orban: Da, mă, săptămâna viitoare, marți sau miercuri!  
Rădoi Ion: Bun! Hai!  

Ludovic Orban: Îhî. Dă-mi un semnal dimineață…  
Rădoi Ion: Să fie când, în jur de prânz, așa? Da? De dimineață?  

Ludovic Orban: Da, dimineață dă-mi! Eu sunt, de la 08:00 plec de-acasă.
Rădoi Ion: Am înțeles.

Ludovic Orban: Dă-mi un telefon când sunt în mașină și stabilim, da?
Rădoi Ion: Am înțeles, Presidente! Așa rămâne!  

Ludovic Orban: Te îmbrățișez, Cornel!  
Rădoi Ion: Toate cele bune, o seară bună! Numai bine!  

Ludovic Orban: Toate bune! Pa! Pa!  

Drulă, în fața procurorilor: Orban și Violeta Alexandru nu au intervenit la mine în favoarea lui Rădoi

Ludovic Orban nu e însă singurul liberal la care Ion Rădoi intervine, susțin procurorii. Doi trimiși ai acestuia se întâlnesc cu președinta de atunci a organizației PNL București, Violeta Alexandra, cerându-i să mobilizeze consilierii locali liberali să oprească demolările. Obțin un mesaj de susținere din partea acesteia, într-o postare pe Facebook, în care Violeta Alexandru le ia apărarea comercianților și cere găsirea unei soluții legale pentru scandal. Un mesaj, dar atât și nimic mai mult, susțin procurorii.

Potrivit acestora, Rădoi nu a obținut nimic de la Orban, deși a mai vorbit cu acesta și chiar s-a văzut cu el. Mai mult, ministrul Drulă le-a spus procurorilor că nici Orban, nici Violeta Alexandru nu au intervenit la el.

Ulterior, Rădoi Ion s-a și întâlnit cu Ludovic Orban, însă, potrivit declarației persoanei vătămate Cătălin Drulă, nici  Ludovic Orban și nici Violeta Alexandru nu au intervenit la el pentru a-i cere stoparea acțiunilor de desființare a spațiilor comerciale de la metrou.

Rechizitoriul DNA:

Ludovic Orban și Violeta Alexandru | Foto: Hepta

Context: întâlnirile între politicieni și sindicaliști sunt normale

În orice democrație funcțională, „grupurile de interese” ale cetățenilor nu doar că nu sunt ilegale, ci sunt încurajate să funcționeze. De pildă, partidele, sindicatele, organizațiile civice, toate funcționează pe baza promovării și apărării intereselor celor pe care-i reprezintă. De aceea, interacțiunea dintre sindicate și partide este firească și, în sine, este normal ca politicienii să accepte telefoane sau întâlniri din partea liderilor de sindicat, care își apără interesele membrilor. De altfel, în cazul de față, audiat de procurori, chiar Cătălin Drulă a spus că „nici Violeta Alexandru nu au intervenit la el pentru a-i cere stoparea acțiunilor de  desființare a spațiilor comerciale de la metrou”. 

Lipsa de etică sau chiar aspectele ilegale ale relației sindicate – politică apar când ei acționează pentru rezolvarea unor probleme care nu țin de atributul profesional al fiecăruia sau în propriul interes.

„Tolontan ăsta nu se lasă deloc”

Nu doar Cătălin Drulă și Ștefan Paraschiv îi enervau pe Ion Rădoi și susținătorii săi. Ci și ziarul Libertatea și coordonatorul editorial al acestuia, ziaristul Cătălin Tolontan. 

Astfel, în rechizitoriul DNA apare și Mihai Nițu, omul de legătură al primarului sectorului 3, Robert Negoiță. Mihai Nițu era vicepreședinte al Partidului București 2020 în fruntea căruia candidase Negoiță pentru un nou mandat în 2020. Nițu era și angajat Metrorex, în funcția de „instructor depou”, precum și membru de sindicat.

Nițu are mai multe discuții cu Rădoi în care îl asigură de susținerea lui Negoiță că în sectorul 3 nu vor fi desființate chioșcurile ilegale de la metrou. 

Într-una dintre acestea, avută pe 2 iunie 2021, Rădoi i se plânge lui Niță de Libertatea, iar Niță lui Rădoi de jurnalistul Cătălin Tolontan. 

Nițu Mihai: „Într-adevăr și colegii noștri când vezi atâta… Că nu, TOLONTAN ăsta nu se lasă deloc, pe undeva mă face să cred că a avut dreptate și primarul ăla cât de cât, de la sectorul 4 (Daniel Băluță, n.red.), că nu s-a apucat el întâmplător să-i facă plângere și toate astea. Nu știu, e  schimbat, TOLONTAN nu mai este omul care era cândva. Pentru că vă spun și nouă, la Salubritate, ce ne-a făcut, nu vă puteți i… Dar plus că denaturează, asta e partea proastă! Și știți dumneavoastră…[neinteligibil]… 
Rădoi Ion: Dar cine…? Dar… dar ăsta acuma unde e, TOLONTAN?  

Nițu Mihai: E la LIBERTATEA, el este acolo. El le învârte pe toate, le taie și le spânzură!  (…)  
Nițu Mihai: Domnu…deci vă spun, domnu, păi, între noi… deci astăzi m-am intersectat cu dumnealui și printre altele mai a venit asta. Cică: „Domne, noi… noi mergem pe drumul pe care l-am început. Am vorbit cu oamenii aceia ceva, gata! Am promis ceva, ne ținem de… de promisiune!”  

Context: Nimeni „nu taie și spânzură” în redacția Libertatea

Distanța critică a presei față de orice formă de putere în stat este o obligație a jurnaliștilor. Politicienii sau administratorii publici consideră, uneori, insistența presei și momentele „când nu se lasă deloc”, cum spune omului primarului Negoiță în stenograme, drept ceva îndreptat împotriva lor. De pildă, Libertatea relatează constant despre activitatea primăriilor, nu doar cea a Sectorului 3. 

Despre administrația condusă de Robert Negoiță ziarul a publicat multe investigații. Printre acestea cele legate de stația de sortare deșeuri făcută pe terenul închiriat cu 250.000 de euro de la părinții primarului și despre responsabilitățile în accidentul în urma căruia au murit doi oameni pe un șantier al PS3. Toate aceste articole și urmărirea cazurilor se face nu pentru că un coordonator editorial sau altcineva „taie și spânzură” în redacția Libertatea, cum spun cei din stenograme, ci pentru că jurnaliștii își fac munca de zi cu zi.

Cum bagă Rădoi un om în partidul lui Negoiță

Pe parcursul discuțiilor surprinse de procurorii anticorupție, Rădoi îl anunță pe Nițu că mai mulți oameni de-ai săi vor să se înscrie în partidul lui Negoiță. Printre aceștia se numără și partenera lui Rădoi de viață și de afaceri, Claudia Minea, și familia acesteia.

Nițu Mihai: Alo, da?  
Rădoi Ion: Alo! MIHĂIȚĂ, scuză-mă că te mai bâzâi o dată la ora sta! Ă… Am un băiat bazat, așa, care  vrea ca să intre și l-am recomandat să intre la voi.  

Nițu Mihai: Sigur, sigur că da!  
Rădoi Ion: Dacă te sună din partea mea, să știi tu. Da?  

Nițu Mihai: Da. Sigur că da, domnu președinte!  
Rădoi Ion: Sau să-i spui și primarului, vezi…. Că el zicea: «Bă…» Zic: „Nu, lasă, nu știu ce se va ntâmpla cu P.S.D.-ul, cu alea, cu alea… Te duci la oamenii ăștia.ˮ 

Nițu Mihai: Sigur. Atunci, aștept un telefon din partea dumnealui.  
Rădoi Ion: O să te sune mâine.  

Nițu Mihai: Sigur.  
Rădoi Ion: Mâine te sună el.  

Nițu Mihai: Da, da.  
Rădoi Ion: Da,  

Nițu Mihai: Bine, domnu…  

Context: Primăria funcționează ca o organizație de partid

Robert Negoiță i-ar fi transmis sprijinul său lui Rădoi, susțin procurorii | Foto: Hepta

Primarul este un om politic și asta decurge din voința cetățenilor. Dar instituția pe care o conduce are rolul administrării treburilor comunității. În cazul Primăriei  Sectorului 3, Mihai Nițu, omul de încredere al primarului Negoiță, și angajat Metrorex, se ocupă de recrutări pentru partidul fondat de edil. Mai mult, el folosește pentru asta relația cu sindicatele, lucru care iese din cadrul mecanismelor democratice normale.  Dacă o persoană sau un grup de persoane ajunge să controleze sindicatul, partidul și primăria, se creează o disproporție democratică toxică.

Rădoi a avut succes în intervențiile sale, afirmă procurorii

Intervențiile lui Rădoi și ale partenerei sale, Claudia Minea, la Primăria Sectorului 3 au funcționat susțin procurorii.

„Urmare a intervenției lui Rădoi Ion și a lui Minea Elena Claudia, Primăria sector 3 București nu a dat curs și nu a oferit sprijin Metrorex SA sau Ministerului Transporturilor pentru desființatrea spațiilor comercaile de la metrou, amplasate ilegal și care nu aveau nici autorizație de funcționare, aviz ISU, iar unele nici autorizații de construcție”. 

Context: Judecătorii vor decide dacă acestea sunt infracțiuni

Dacă discuțiile sunt fapte incontestabile, încadrarea juridică e o altă latură a evenimentelor. Toate acuzațiile procurorilor că discuțiile au fost parte a unor infracțiuni vor fi supuse cercetării judecătorești și deliberării instanțelor, în contradictoriu cu apărarea liderului de sindicat Rădoi și a celorlalți oameni vizați.

DNA: Piedone i-a cerut lui Rădoi „o jumate de stație la Izvor”

Un alt primar cu care Ion Rădoi a negociat să nu-i fie demolate chioșcurile de la metrou este Cristian Popescu Piedone, de la Sectorul 5 (recent închis pentru 4 ani în dosarul Colectiv). 

Dezvăluirile despre discuțiile cu Piedone au fost publicate încă din vara anului trecut de site-ul G4Media și preluate și de Libertatea. Atunci, edilul de la S5 i-ar fi cerut „o jumate de staţie la Izvor”, pentru a nu evacua chioșcurile de la metrou.

La două zile după apariția discuției, Piedone demola chioșcurile din stațiile de pe raza sectorului său.

Mega Image a dat 250.000 de euro fiului lui Rădoi pentru un spațiu de la sindicat

În schema afacerilor cu spațiile comerciale de la metrou apare nu doar partenera de viață a lui Ion Rădoi, Claudia Minea, ci și fiul lui Ion Rădoi, Răzvan. Cel din urmă a închiriat de la firma sindicatului Metrorex – SINDOMET – un spațiu comercial aflat în stația de la Grozăvești contra unei chirii de 250 de euro pe lună (1250 de lei), spațiu pe care l-a subînchiriat rețelei Mega Image contra unei chirii de 10 ori mai mari: 2.600-2.800 de euro. Totul vreme de aproape 9 ani.

Sumele obținute de firma controlată de Rădoi Răzvan din subînchirierea spațiului către MEGA IMAGE din anul 2012 și până în 2021, astfel cum rezultă din documentele înaintate de  MEGA IMAGE variau între 31.200 euro fără TVA și 33.600 euro fără TVA/an, beneficiul total  obținut din subînchiriere fiind de 237.600 euro fără TVA”.

Rechizitoriul DNA:

 
 

Urmărește-ne pe Google News