Stephan Pelger a murit la 44 de ani, pe 8 iunie. În diferitele lui apariții la TV, creatorul de modă anunțase că suferă de depresie și de insomnie cronică. Vestea că designerul s-a stins din viață i-a șocat pe prietenii lui și pe apropiați.
Tania Budi îl cunoștea de mulți ani de zile pe Stepgan Pelger, ea a făcut primele declarații despre înmormântarea lui. Acesta va fi incinerat la cererea mamei lui, iar apoi cenușa va fi dusă în Germania. „O să fie totul anunțat la un moment dat.
Se fac procedurile legale, apropo de documente, împuterniciri. Nu se știe exact acum. E un grup de prieteni ce fac aceste pregătiri. Va fi o ceremonie mare cu mulți prieteni, așa cum îi plăcea lui. Va fi îmbrăcat frumos, cu flori, așa cum și-ar fi dorit.”, a declarat Adina Buzatu, în exclusivitate, pentru Antena Stars, conform spynews.ro.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 5Și Adina Buzatu a făcut declarații după moartea designerului. Cei doi au vorbit chiar cu 10 zile înainte ca acesta să se stinsă din viață. „Acum 10 zile. Îmi place să respect memoria unui om, mai ales a lui.
Încă nu am trecut peste șocul veștii. Acum 10 zile era bine. Să știi că nu suntem puțini cei care de mulți ani îl sprijinim emoțional, financiar”, a spus vedeta.
Reacția oficială a Poliției în cazul morții creatorului de modă Stephan Pelger
Stephen Pelger avea 44 de ani și era unul dintre cei mai cunoscuți creatori vestimentari din România. Joi, Pelger a fost găsit mort, acasă, de polițiști. „La data de 8 iunie 2023, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 8 au fost sesizați, prin 112, cu privire la faptul că într-o locuință din sectorul 2 se află o persoană decedată. La fața locului s-au deplasat polițiștii, precum și un echipaj medical care a constat decesul persoanei.
În vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care s-a produs decesul, cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Serviciul Omoruri. Trupul neînsuflețit urmează a fi transportat la INML în vederea efectuării necropsiei”, se arată în comunicatul dat de Poliție pe 8 iunie.
Stephan Pelger suferea de depresie și de insomnie cronică
În urmă cu trei luni, Stephan Pelger a fost invitat în emisiunea lui Teo Trandafir de la Kanal D. Aceasta a fost ultima lui apariție pe micul ecran. Designerul s-a bucurat atunci de invitația prezentatoarei: „Bine te-am găsit, Teo”, a spus el, după care Teo Trandafir l-a întrebat despre depresie. „Acesta este un subiect tabu, este un subiect tabu să fii depresiv, să fii anxios, alcoolic, să ai probleme cu tot felul de substanțe. Acum cazul meu este unul foarte clar. Ce s-a întâmplat atunci în Franța m-a marcat îngrozitor de tare”, a declarat el.
Stephan Pelger, răpit, jefuit și bătut la Cannes în 2018
Episodul din Franța la care a făcut referire s-a întâmplat în anul 2018. Designerul a fost răpit, jefuit și bătut de două femei la Cannes. Într-o postare pe rețelele de socializare, el a dezvăluit atunci prin ce a trecut. „În această dimineață, la ora 9, s-a întâmplat ceva de neimaginat, în timp ce mă întorceam dintr-un club. Știu că ar putea să nu vă preocupe subiectul pe voi, dar sunt foarte speriat. Și scriind despre asta, poate pot trece mai repede peste acest incident teribil, care a avut loc la Cannes.
Două femei au sărit dintr-o mașină, m-au tras înăuntru și m-au dus într-o parcare. M-au bătut cu picioarele până am leșinat. Apoi m-au aruncat pe stradă îmbrăcat doar în pantaloni. Mi-au furat totul, dar nu asta este important!
Voi rămâne cu această imagine în cap și voi fi mereu speriat! După ce m-a găsit o doamnă, au venit paramedicii și m-am dus la spital. Am avut nevoie de câteva copci la cap. Poliția a fost de mare ajutor, la fel și prietenii mei, care nu au plecat de lângă mine nicio clipă”.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro