Cu această ocazie, medicul a atras atenţia părinţilor să nu introducă carne în meniul copiilor sub 10 luni. Chiar şi aşa, cea de porc este interzisă până la doi ani.

„Carnea nu era indicată în niciun caz la vârsta de 7 luni şi jumătate, cât are el, pentru că în nicio prescripţie de diversificare alimentară nu figurează carnea, din mai multe motive. Tubul digestiv al copilului nu e maturizat pentru a procesa un astfel de aliment, până la vârsta de doi ani şi, aşa cum se ştie, este vorba despre o cantitate mare de proteine pe care nu trebuie să o primească în exces, la această vârstă.

Dacă vedeţi pe internet reţete în care se recomandă carnea, la vârsta de şase luni, ar bine să ştergeţi acele informaţii. În noile scheme de diversificare carnea de introduce în meniul copilului începând cu vârsta de 10 luni. Dar în niciun caz cu carne procesate de genul sarmale, perişoare, mici, sarmale, cum noi am întâlnit în multe dintre cazurile de sindrom hemolitic uremic din uremic. Când se introduce carnea în alimentaţie se începe cu cea de pui, apoi de vită”, a mai spus Mihaela Bălgrădean.

 
 

Urmărește-ne pe Google News