Potrivit Legii nr. 258/2013 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân, proprietarii de animale de companie sunt obligaţi să-şi sterilizeze câinii de rasă comună şi metiştii acestora, în caz contrar putând fi sancţionaţi cu amenzi de până la 10.000 lei.
Administraţia locală a Sectorului 1 a deschis, încă din vara anului 2008, două Centre de Asistenţă Sanitar-Veterinară Socială: unul situat în strada Pajurei nr. 13 şi cel de-al doilea în strada Gârlei nr. 2, unde locuitorii acestei zone administrative îşi pot steriliza gratuit animalele de companie. De la deschiderea celor două centre veterinare, peste 5000 de câini şi pisici au fost sterilizaţi gratuit în cadrul acestui program demarat de Primăria Sectorului 1. Locuitorii din Sectorul 1 care deţin animale de companie şi care doresc să-şi sterilizeze câinii sau pisicile se pot programa telefonic la unul dintre cele două Centre.Pentru centrul situat în str. Pajurei nr. 13, programările se fac la telefon 021/668.36.47, iar pentru centrul din str. Gârlei nr. 2 la telefon 021/233.05.27. Programul de funcţionare al acestor centre este următorul: de luni până joi între orele 08.00-16.30, iar vineri, în intervalul orar 08.00-14.00. Pentru proprietarii de animale, persoane vârstnice sau nedeplasabile, Serviciul Poliţia Animalelor asigură transportul gratuit al animalelor.