Poliția din Surrey a declarat că investighează în prezent un raport de spargere la o adresă din Oxshott, Leatherhead.

„Poliția a fost contactată chiar înainte de ora 21:00 sâmbătă, 3 decembrie, după ce ocupanții proprietății au venit acasă și au descoperit că au fost furate o serie de obiecte, inclusiv bijuterii și ceasuri”, a declarat pentru CNN un purtător de cuvânt al poliției din Surrey.

Deși poliția a spus că nu a fost nimeni pus în pericol, deoarece hoții deja dispăruseră când familia lui Sterling a ajuns acasă, luni, o persoană care cunoaște situația a dat pentru CNN informații contradictorii, potrivit cărora persoane înarmate au pătruns în casa lui Sterling, în timp ce familia lui se afla înăuntru.

Incidentul s-a petrecut sâmbătă seara, a declarat persoana respectivă pentru CNN, iar Sterling ar fi „zdruncinat” și „îngrijorat” de situația copiilor săi după spargere.

Ar exista o oportunitate ca Sterling să se întoarcă în Qatar dacă totul va decurge bine, a spus sursa, dar a adăugat că acum vrea să fie alături de familia lui.

Anglia se confruntă sâmbătă cu Franța în sferturile de finală ale Cupei Mondiale din Qatar.

Duminică, Sterling a lipsit de la victoria Angliei cu 3-0 în fața Senegalului, antrenorul Angliei, Gareth Southgate, afirmând mai târziu că tânărul de 27 de ani a avut de rezolvat „chestiune de familie”.

Atacantul lui Chelsea a jucat în primele două meciuri ale Angliei în faza grupelor de la Cupa Mondială și a marcat în victoria echipei cu 6-2 împotriva Iranului.

 
 

Urmărește-ne pe Google News