Omul de știință și antreprenor în domeniul tehnologiei, în vârstă de 73 de ani, urma să participe miercuri după-amiază la un eveniment al World Business Forum în cartierul Santa Fe din capitala mexicană.

Wozniak urma să ia cuvântul la conferință la ora locală 16.20.

Reuters menționează că nu a putut confirma imediat informațiile potrivit cărora Wozniak ar fi fost spitalizat. Informația este confirmată însă de o sursă CNN, potrivit căreia cofondatorul Apple a fost dus la spital la ora locală 15.00, după ce a leşinat cu câteva minute înainte de eveniment.

Publicația americană TMZ relatează, citând surse bine informate, că Wozniak și-a terminat totuși discursul, dar apoi i-a spus soției sale că „se simte ciudat”. Aceasta ar fi insistat ca el să meargă la spital.

Articolul TMZ precizează că Wozniak ar fi avut o amețeală puternică, în urma căreia a leșinat.

În 1976, Wozniak a fondat compania Apple Computer, aflată la început de drum, împreună cu partenerul său de afaceri mai cunoscut, Steve Jobs, celebrul investitor și directorul general al Apple. Jobs a murit în octombrie 2011, la 56 de ani, în urma unui cancer pancreatic.

Afacerea lor a fost un pionier în domeniul computerelor și a devenit cea mai valoroasă companie din lume, cunoscută pentru designul și funcționalitatea unei game de produse electronice de consum, inclusiv laptopuri și desktopuri, precum și pentru telefonul mobil iPhone.

Foto: Profimedia Images

Rezultate Alegeri SUA – cine va fi noul președinte al Americii!

Urmărește-ne pe Google News