„Inimile noastre suferă pentru toată lumea din Ucraina”, a spus Steven Spielberg, adus de tehnologia modernă în fața celor aproape 200 de spectatori prezenţi la cinematograful Elvira Popesco din Capitală.

Steven Spielberg: „Am învăţat multe despre filmele româneşti de la Cristian Mungiu”. A văzut „Mihai Viteazu”, dar cel mai mult i-a plăcut „Moartea domnului Lăzărescu”
Steven Spielberg în dialog cu spectatorii din România

El a mărturisit că toți bunicii săi provin din Ucraina. „E o tragedie aşa cum n-am văzut de foarte mult timp. Sunt sigur că toţi simţim la fel. Şi cred că e extraordinar că România a preluat atâţia refugiaţi“, a mai spus regizorul american, cunoscut pentru filme precum „E.T.”, „Salvaţi Soldatul Ryan” sau „Lista lui Schindler”. 

  • Steven Spielberg şi soţia sa au donat un milion de dolari mai multor organizaţii umanitare din Ucraina, prin intermediul fundaţiei lor Hearthland Foundation.

Cum ajunge istoria pe marile ecrane

Acesta a vorbit şi despre momentul în care drama ucraineană va putea deveni inspiraţie pentru Hollywood. 

„Durează o perioadă ca o traumă să se transforme într-o expresie artistică. Când noi am suferit în războiul din Vietnam, au trecut mulţi ani pentru ca Hollywood-ul să înceapă să spună această poveste. Durează o vreme să poţi procesa trauma. Dar sunt de părere că vom vedea efectele a ceea ce se întâmplă acum prin arta noastră, prin pictură, cântece, poveşti, film, teatru“. 

Nepotism electoral în POT, partidul care-l susține pe Călin Georgescu. Oameni noi, metehne vechi: politica văzută ca afacere de familie
Recomandări
Nepotism electoral în POT, partidul care-l susține pe Călin Georgescu. Oameni noi, metehne vechi: politica văzută ca afacere de familie

De la „Mihai Viteazu” la „Moartea domnului Lăzărescu”

Realizatorul care are trei premii Oscar la activ a dovedit că este la curent și cu ce se întâmplă în cinematografia românească.

„Sunt onorat să le pot vorbi tuturor celor de aici, din Bucureşti. Îi datorez asta prietenului meu Cristian Mungiu, care m-a ajutat, acum câţiva ani, atunci când eram preşedintele juriului de la Cannes, am devenit cunoştinţe şi apoi prieteni. Am învăţat multe despre filmele româneşti de la Cristian”, a explicat Spielberg.

Mungiu a făcut parte din juriul de la Cannes în 2013, când festivalul a fost prezidat de regizorul american.

Steven Spielberg: „Am învăţat multe despre filmele româneşti de la Cristian Mungiu”. A văzut „Mihai Viteazu”, dar cel mai mult i-a plăcut „Moartea domnului Lăzărescu”
Membrii juriului, regizorul român Cristian Mungiu, regizorul britanic Lynne Ramsay, actorul francez Daniel Auteuil, actrița indiană Vidya Balan, regizorul american Steven Spielberg, regizorul japonez Naomi Kawase, actorul austriac Christoph Waltz și actrița australiană Nicole Kidman participă la conferința de presă a juriului în timpul celei de-a 66-a ediții anuale a Festivalului de Film de la Cannes de la Cannes, Franța, 15 mai 2013. Foto: EPA

Răspunzând unor întrebări adresate de fanii din România, Spielberg a vorbit despre filmele românești care l-au impresionat.

„Am văzut recent «Moartea domnului Lăzărescu», de Cristi Puiu. E un film interesant despre un bărbat care nu poate găsi un spital unde să se trateze. Mi-a plăcut foarte mult filmul şi am putut să rezonez cu povestea, mai ales că eu sunt destul de ipohondru. Cel mai rău lucru care ţi se poate întâmpla e ce a păţit bătrânul acela“, a povestit regizorul american. 

Proteste de amploare împotriva lui Călin Georgescu în București, Cluj și Timișoara | VIDEO
Recomandări
Proteste de amploare împotriva lui Călin Georgescu în București, Cluj și Timișoara | VIDEO

El a mai vorbit despre filmul „Bacalaureat”, în regia lui Cristian Mungiu, dar şi despre „Mihai Viteazu”, de Sergiu Nicolaescu. 

Cred că am multe de învăţat din cultura cinematografică românească. De când l-am întâlnit pe Cristian Mungiu, am devenit mai conştient de moştenirea filmelor româneşti de dinaintea, din timpul şi de după epoca comunistă.

Steven Spielberg, regizor:

„E.T.” m-a ajutat să întemeiez o familie”

Cinefilii români l-au întrebat pe regizorul american şi despre E.T., unul dintre cele mai cunoscute filme ale sale, care împlineşte 40 de ani de la apariţie. „Nu voiam să fiu tată până să regizez E.T. Şi, după ce am terminat de regizat filmul, am fost sedus de paternitate. Primul meu copil s-a născut trei ani mai târziu, aşa că pot spune că E.T. m-a ajutat să întemeiez o familie”, a mărturisit Steven Spielberg. 

Steven Spielberg: „Am învăţat multe despre filmele româneşti de la Cristian Mungiu”. A văzut „Mihai Viteazu”, dar cel mai mult i-a plăcut „Moartea domnului Lăzărescu”
Secvența din „E.T.”. Foto: Profimedia

Acesta spune că tatăl său, care lucra în domeniul ingineriei calculatoarelor, este responsabil pentru felul blând şi paşnic în care sunt portretizaţi extratereştrii în majoritatea filmelor sale. Pasiunea pentru ştiinţă a tatălui l-a făcut pe tânărul Spielberg să citească foarte multă literatură science-fiction.

Vicepreședintele ANCOM Pavel Popescu cere suspendarea TikTok în România. Rețeaua socială ar putea fi interzisă până la terminarea anchetelor privind alegerile
Recomandări
Vicepreședintele ANCOM Pavel Popescu cere suspendarea TikTok în România. Rețeaua socială ar putea fi interzisă până la terminarea anchetelor privind alegerile

„Multe dintre ele erau despre extratereştri răuvoitori. Dar tatăl meu avea o teorie, pe care mi-a spus-o când aveam cinci ani şi am privit pentru prima dată Perseidele, ploaia de meteoriţi. El credea că, dacă ar exista viaţă inteligentă în alt sistem solar sau în altă galaxie şi ar veni aici în vizită, de ce ar vrea să distrugă în loc să comunice, să înveţe? O rasă civilizată de extratereştri inteligenţi asta ar face? El m-a făcut să cred asta, deşi eram înconjurat de filme horror şi de poveşti înfricoşătoare”, a povestit Steven Spielberg. 

„Mi-am dorit toată viaţa să fac un musical“

Regizorul a vorbit şi despre cel mai recent film al său, „West Side Story”, un remake după musicalul apărut în anul 1957 – o adaptare a temei din tragedia Romeo și Julieta de William Shakespeare. 

„Musicalul meu preferat este «West Side Story» şi am simţit că filmul din 1957 are chiar mai multă însemnătate şi relevanţă în 2019, când am început să filmăm. Mi-am dorit toată viaţa să fac un musical şi am fost pregătit să-l fac pe acesta datorită apropierii mele de coregrafie. Am ştiut dintotdeauna că va fi „West Side Story”. Mi-a luat 20 de ani să-mi fac curaj să mă duc acasă la Stephen Sondheim (autorul versurilor, n.r.) şi să-l întreb dacă îmi dă binecuvântarea să reimaginez „West Side Story”, a povestit Steven Spielberg. 

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Doi candidaţi la prezidenţiale solicită Curţii Constituţionale anularea alegerilor din primul tur
Știrileprotv.ro
Doi candidaţi la prezidenţiale solicită Curţii Constituţionale anularea alegerilor din primul tur
Drama neștiută a Elenei Lasconi. Acum numele ei e pe numele tuuror, dar a fost atât de săracă, încât nu avea ce mânca: ”Bunica ne dădea pâine pe care o dădeai la porci”
Viva.ro
Drama neștiută a Elenei Lasconi. Acum numele ei e pe numele tuuror, dar a fost atât de săracă, încât nu avea ce mânca: ”Bunica ne dădea pâine pe care o dădeai la porci”
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi după divorț. Ce spune fata lor despre faptul că tati are o iubită: ”Alessia pare ok, dar nu este...."
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi după divorț. Ce spune fata lor despre faptul că tati are o iubită: ”Alessia pare ok, dar nu este...."
Patru nativi care intră sub protecția astrelor. Luna decembrie le va aduce bani cu nemiluita și deplasări în străinătate
FANATIK.RO
Patru nativi care intră sub protecția astrelor. Luna decembrie le va aduce bani cu nemiluita și deplasări în străinătate
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
Elle.ro
Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Unica.ro
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Expert în dezinformare, despre tacticile Kremlinului aplicate de Călin Georgescu: Neagă ce a spus acum o lună
Observatornews.ro
Expert în dezinformare, despre tacticile Kremlinului aplicate de Călin Georgescu: Neagă ce a spus acum o lună
Horoscop 28 noiembrie 2024. Scorpionii vor avea ocazia de a construi ceva în relațiile cu cei dragi, în funcție de dispoziția în care vor fi astăzi
HOROSCOP
Horoscop 28 noiembrie 2024. Scorpionii vor avea ocazia de a construi ceva în relațiile cu cei dragi, în funcție de dispoziția în care vor fi astăzi

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI