Nu mă prăpădeam de dorinţa de a mă pronunţa asupra acestei cărţulii – dar am cedat insistenţelor Adevărul-ui literar şi artistic. Am cetit-o şi am rămas cu următoarele impresii:

Textele lui Radu Mischiu (alias Radu Vasile, actual prim-ministru) datează. Parcă-ţi vine a te gîndi la soldatul acela, care stătea ghelamt în post, neştiind că al doilea război mondial luase sfîrşit de vreo 20 de ani.

Nu numai că azi, în 1999, nu se mai scrie astfel poezie, dar şi în, să zicem, 1988, asemenea versuri aveau ceva desuet, déja vu, erau din pluton. O discursivitate lăbărţată, în care filonul de lirism (cîte o metaforă reuşită, ca: „dantura albă a munţilor”) e îngropat în verbiaj. Întorsături dulceag-calofile („cuvîntul poartă buchetul adînc al sufletului”) alternează cu ziceri imposibile („descoperitor al aurului / Zilelor întortocheate ale perspectivei / viitorului imaginii!”). Lipsa de personalitate poetică se trădează în amabile şi diluate pastişe după Prévert (pp.12-14: „Am spus bună ziua frumos / spre colegi şi colege / mi-a luat servieta / să merg la masă / am stat la coadă / şi m-am aşezat / cu o farfurie de ciorbă” etc.) sau după Sorescu (pp.15-24, 60 ş.a.: „A stat el (instalatorul) în baie / reparînd / preţ de o săptămînă / Timp în care / Noi / neavînd nimic de pierdut, / Ne-am format o nouă speranţă / Despre cum va fi / Cînd apa va curge” etc. Nu se poate spune de ce unele versuri încep cu literă mare şi altele nu).

De vorbă cu ChatGPT despre candidații la președinție. Eu cu cine votez?, ediția digitală
Recomandări
De vorbă cu ChatGPT despre candidații la președinție. Eu cu cine votez?, ediția digitală

În spiritul unui cenaclu de amatori, autorul experimentează şi inflexiuni folclorice (poate după lecturi din Botta, ceea ce e bine; iată un pasaj care sună onorabil: „Ne doare aşteptarea / departe în zări / ni se roagă sfinţii / prin  lumînări” – s.GP) sau pică în sămănătorism filosofard („Cu sentimente-adînci din ceasuri milenare / ne pavoazăm durerea în ceruri zmeurii”… „Natura în cînt de jale se duce dinspre noi” etc., plus vîntoase, catapetesme, troiţe, nenufari, restrişte, vălătuceală, strămoşi ş.a.m.d.).

În concluzie, ce să zic? De ruşine nu e. Faţă de ordonanţele de urgenţă, sigur e un progres. Dar în materie de premieri-poeţi, rămîn la Goga„, scria regretatul George Pruteanu în 1999.

Radu Vasile, premier al României în perioada 1998-1999 a murit astăzi. Fostul politician suferea de mai mulţi ani de cancer la colon.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Kamala Harris vs Donald Trump. Ce arată ultimele sondaje dinaintea alegerilor prezidențiale din SUA
Știrileprotv.ro
Kamala Harris vs Donald Trump. Ce arată ultimele sondaje dinaintea alegerilor prezidențiale din SUA
La așa veste nu se mai gândea nimeni acum! Ce a decis INSTANȚA în ceea ce-i privește pe Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf după 3 ani de procese. Acuzații din ce în ce mai grave
Viva.ro
La așa veste nu se mai gândea nimeni acum! Ce a decis INSTANȚA în ceea ce-i privește pe Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf după 3 ani de procese. Acuzații din ce în ce mai grave
Sanda Țăranu, dezvăluiri după moartea Deliei Budeanu. Erau sau nu rivale?  „Fiecare avea frumusețea ei”. De ce nu a fost la înmormântare
Libertateapentrufemei.ro
Sanda Țăranu, dezvăluiri după moartea Deliei Budeanu. Erau sau nu rivale? „Fiecare avea frumusețea ei”. De ce nu a fost la înmormântare
Se construiește un nou drum de mare viteză în România. Va avea 73 de km, 57 poduri și pasaje, 2 parcări, va face legătură între două orașe mari și va costa 1 miliard de euro
FANATIK.RO
Se construiește un nou drum de mare viteză în România. Va avea 73 de km, 57 poduri și pasaje, 2 parcări, va face legătură între două orașe mari și va costa 1 miliard de euro
Francezul căsătorit cu o româncă s-a mutat la București de la Paris și susține: „De asta îmi place mai mult în România”
GSP.RO
Francezul căsătorit cu o româncă s-a mutat la București de la Paris și susține: „De asta îmi place mai mult în România”
Dacia 1300 electrică pe care și-ar dori-o orice român. Modelul coupe e inspirat din anii ’70 și arată spectaculos
FANATIK.RO
Dacia 1300 electrică pe care și-ar dori-o orice român. Modelul coupe e inspirat din anii ’70 și arată spectaculos
Acuzată că l-ar fi înșelat pe fostul soț, Alex Militaru, cu actualul iubit, Carmen Grebenișan a răbufnit și a spus TOT! Ce a povestit influencerița
Unica.ro
Acuzată că l-ar fi înșelat pe fostul soț, Alex Militaru, cu actualul iubit, Carmen Grebenișan a răbufnit și a spus TOT! Ce a povestit influencerița
Prețul aurului atinge NIVELURI RECORD în 2024: Cum poți PROFITA ȘI TU de această creștere
Financiarul.ro
Prețul aurului atinge NIVELURI RECORD în 2024: Cum poți PROFITA ȘI TU de această creștere
Reacţia unei turiste străine care vede pentru prima dată o luptă între gladiatori, în România: "Sunt impresionată"
Observatornews.ro
Reacţia unei turiste străine care vede pentru prima dată o luptă între gladiatori, în România: "Sunt impresionată"
Horoscop 27 octombrie 2024. Balanțele au parte de o zi destul de agreabilă, dar care le îndeamnă mai mult spre partea practică a lucrurilor
HOROSCOP
Horoscop 27 octombrie 2024. Balanțele au parte de o zi destul de agreabilă, dar care le îndeamnă mai mult spre partea practică a lucrurilor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI