Un bărbat obişnuit mănâncă în jur de 50 de tone de alimente de-a lungul vieţii pentru a menine o greutate de 80 de kg.

Celulele care alcătuiesc creierul uman pot stoca de până la 5 ori mai multă informaţie decât cuprinde toată Enciclopedia Britanică.

Peste 70% din bolile existente în lume se transmit prin secreţiile din nasul şi gâtul omului.

Mâncarea ajunge în aproximativ 7 secunde din gură în stomac.

Greutatea corpului omenesc este de 50 de ori mai mare decât a cea a creierului.

Media duratei unui vis profund la om este de 2-3 secunde.

Corpul omenesc eliberează în 30 de minute destulă energie cât să încălzeşti un litru de apă.

Atunci când priveşti o persoană pe care o placi, involuntar pupilele ţi se dilata. La fel se întâmplă şi când te uiţi la cineva pe care îl urăşti.

Un om bea cam 60.000 de litri de apă pe parcursul vieţii.

Femeile clipesc de două ori mai des decât bărbaţii.

Creierul continuă să trimită impulsuri electrice până la 37 de ore după moarte.

Sistemul nervos transmite mesaje cu viteză de aproape 300 de kilometri pe oră.

Nasul uman poate percepe şi reţine 50.000 de mirosuri diferite.

Ochiul uman distinge peste 10 milioane de culori.

La naştere omul are 350 de oase, la pubertate 144 dintre ele se contopesc.

Creierul nu mai creşte după vârsta de 15 ani.

Muşchiul ocular reacţionează cel mai rapid dintre toţi muşchii. Se contractă în mai puţin de o sutime de secundă.

 
 

Urmărește-ne pe Google News