Acesta era tot un sos, dar nu avea nici o legătură cu roşiile, ci era făcut din… peşte marinat şi se pare că semăna la gust cu sosul de soia de astăzi. În secolul al XVIIl e a , marinarii englezi şi olandezi au adus acest sos în Europa, iar într-o carte de bucate veche, autorul scrie că se prepara din anşoa, ceapă, oţet, vin alb, usturoi, ghimbir, nucşoară, piper şi coajă de lămâie. Ulterior, cineva a adăugat roşii în reţetă şi, încet- încep, ketchupul s-a transformat în ceea ce este azi…
Maioneza a fost inventată în 1756, de bucătarul lui Armand de Vignerot du Plessis, nepot al cardinalului de Richelieu. După ce i-a învins pe britanici în Mahon (Spania), du Plessis a cerut să fie pregătit un festin în care să se regăsească un sos făcut din ouă şi smântână. Bucătarul a descoperit însă că nu are smântână în bucătărie şi, inventiv, a înlocuit- o cu ulei. A denumit sosul mahonnaise, în cinstea victoriei obţinute de şeful său.
Sosul Worchester a apărut… din greşeală. Întors în Anglia natală după ani buni petrecuţi printre hinduşi, un guvernator din perioada colonială a tocmit doi farmacişti să-i prepare un sos identic cu cel de care se îndrăgostise în India. Farmaciştii au făcut o cantitate mai mare decât cea cerută, gândindu-se că pot vinde ce le rămâne, dar sosul avea miros dezgustător şi nimeni nu l-a cumpărat. Cei doi l-au stocat în beci şi, surpriză!, după doi ani, când şi-au amintit de el, au descoperit că acesta se transformase, prin maturare, într-un sos excelent.
Muştarul n-a fost folosit întotdeauna pentru condimentarea mâncărurilor. În Antichitate, de exemplu, se credea că este un remediu eficient împotriva înţepăturilor de scorpion sau a durerilor de dinţi.

Urmărește-ne pe Google News