ComenteazăÎn zilele noastre tot mai puţini oameni aleg să postească, indiferent de vârstă. Unora li se pare ceva fără importanţă sau rost, alţii pun pe seama anumitor boli acestă neputinţă. În fapt, nu există piedici adevărate, spun părinţii. Chiar şi cel bolnav poate posti, fiindcă tocmai postul l-ar ajuta să se vindece. Pentru unii pare o adevărată provocare. Dar, sincer vorbind, dacă vrei să posteşti poţi mânca doar pâine, legume şi fructe nu trebuie să faci nu ştiu ce mari preparate. Acestea sunt pretexte pentru a nu ţine post. Or, postul trebuie ţinut cu bucurie, fiindcă nu este o osândă, ci o mică nevoinţă făcută cu scopul de a fi mai aproape de Dumnezeu şi a te împărtăşi apoi cu trupul şi sângele Lui, prin euharistie. Postul te ajută să fi mai bun, să te gândeşti de două ori înainte de a deschide gura, înainte de a-l judeca pe cel de lângă tine, să nu mănânci sau să bei peste măsură. Sunt, de fapt, lucruri pe care ar trebui să le facem meru, nu numai în post.
Postul e de când lumea
După cum se ştie, postul e de la Adam şi Eva. Când Dumnezeu le spune celor doi locuitori ai Raiului să nu se atingă de pomul cunoştinţei binelui şi răului, de fapt, El îi îndeamnă la post.
Părintele Ilie Cleopa ne arată că în Biblie sunt nenumărate exemple ale celor care au ţinut post: Mântuitorul Însuşi a postit patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi în pustie, înainte de a începe propovăduirea Evangheliei; şi tot Mântuitorul ne învaţă cum să postim.
El ne spune că diavolul nu poate fi izgonit decât cu post şi rugăciune. Posteau, de asemenea, Sfinţii Apostoli şi ucenicii lor; ei au rânduit postul pentru creştini. Moise a postit patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi; Ilie Proorocul, la fel, a postit patruzeci de zile; Daniel, de asemenea, a postit”.
Numai omul poate alege conştient
Omul este singura fiinţă care are posibilitatea de a se înfrâna de la pornirile instinctuale. Un animal nu poate face acest lucru de la sine, ci numai dacă este dresat şi doar, într-un anume context. Pe când noi, oamenii, avem această putere, dată de Dumnezeu, de a ne abţine, de bună voie de la diverse activităţi. De aceea, spune Sf. Eferem Sirul că “A mânca ţine de legile firii, dar a posti ţine de libertate”. Cine se poate lăuda că mănâncă doar pentru că “aşa vrea el”? Noi mâncăm pentru că nu putem trăi fără hrană, voinţa noastră reiese din instinctul firesc, nu din libertate. Evident nu e nimic rău în a mânca, nu e nici un păcat, dar nici o virtute. Virtutea este doar rodul libertăţii. Postirea este alegerea liberă care ne aduce mai aproape de viaţa veşnică şi de Dumnezeu.
Postul înseamnă şi disciplina sufletului
“Scopul postului nu este numai de a face deosebiri între unele mâncăruri, ci de a disciplina trupul şi puterile sufleteşti, spre uşurare şi curăţire de păcate”, ne spune părintele Cleopa. Aşadar, nu este suficient să te abţii de la mâncarea de dulce.
Această înfrânare îţi atrage atenţia că trebuie să fii mai îngăduitor cu cei din jurul tău, să fii împăciuitor, mai iubitor, smerit. În perioada postului trebuie să te rogi mai mult, să îi ajuţi mai mult pe cei de lângă tine, să ocoleşti cât poţi păcatele.
Dar toate acestea trebuie făcute din inimă, nu cu forţa sau de ochii lumii, precum făceau fariseii.
Felurile postului
Postul poate fi de mai multe feluri:
– ajunare desăvârşită, când nu mâncăm şi nu bem nimic o zi întreagă;
– postul aspru sau uscat, când mâncăm numai spre seară mâncăruri uscate (pâine şi apă, fructe uscate, seminţe etc);
– postul obişnuit sau comun, când mâncăm la orele obişnuite, dar numai “mâncăruri de post”, adică ne înfrânăm de la “mâncărurile de dulce” (carne şi peşte, brânză, lapte, ouă, vin, grăsime);
– postul uşor (dezlegarea), când se dezleagă la vin, peşte, icre şi untdelemn, cum se prevede în Tipic, la anumite sărbători care cad în cursul posturilor de peste an.