O sursă apropiată Teodorei a declaat pentru Libertatea că tinerei de 25 de ani i s-au prelevat organele, care vor au ajuns la trei pacienți ce se aflau pe lista de așteptare pentru transplant.

Teodora Mărăcineanu a ajuns la spital după ce a leșinat în sala de sport, în timpul unei încălziri. Câteva ore mai târziu, medicii au declarat-o în moarte cerebrală, iar vineri seară, 2 noiembrie, Teodora a murit.

Teodora era jurnalist de modă la Revista Marie Claire.

„Sunt multe lucruri pe care le-am învățat cu greu, după multe rateuri, sau lucruri pe care nici măcar nu am vrut să le accept în primă fază. Mă aflu la vârsta la care experiențele arpoape că mă „lovesc” precum o avalanșă plină de forță, din toate părțile, iar totul e pe repede înainte. Fiecare zi îmi aduce ceva nou și încerc din răsputeri să iau totul ca atare, să fructific ce tot ce îmi iese în cale”, scria Teodora, în paginile revistei Marie Claire.


Citește și: Singura femeie din Europa de Est care face transplant de ficat e româncă! „La început, eram trimisă la cratiță, să fac de mâncare, să fac curat, că poate mă plictisesc prin spital”

 
 

Urmărește-ne pe Google News