La Bursa de locuri de muncă, 2.348 agenți economici au oferind locuri de muncă în principal din domeniile: fabricarea autovehiculelor de transport rutier, fabricarea echipamentelor electrice, lucrări speciale de construcții, fabricarea de mașini, utilaje și echipamente, industria construcțiilor metalice, industria alimentară etc .

Din 24.839 persoane care au participat la această acțiune, dintre care 14.505 absolvenţi de învăţământ, au fost  selectați în vederea încadrării 6.693 absolvenți, iar 407 au fost încadrați. Deși a fost evenimentul a fost dedicat tinerilor care au părăsit băncile școlilor și universităților, la Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți au avut posibilitatea de a participa toate persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă.

Angajarea persoanelor defavorizare şi absolvenţilor va fi încurajată mai mult

Ministrul Muncii, Dragoș Pîslaru, a prezentat pe scurt angajatorilor noile măsuri pentru stimularea ocupării forței de muncă ce vor intra în vigoare începând cu decembrie 2016. El  a punctat faptul că stimulentele ce se vor acorda angajatorilor pentru încadrarea tinerilor absolvenți și a altor persoane din categorii defavorizate aproape s-au dublat.

“Prin implicarea agențiilor teritoriale pentru ocuparea forței de muncă, și în acest an am reușit să ne apropiem tinerii aflați la început de drum, venind în întâmpinarea lor cu oferte diversificate de locuri de muncă. Fără sprijinul presei, informațiile cu privire la facilitățile oferite șomerilor și angajatorilor ar ajunge mai greu la publicul nostru țintă”, a declarat Marcel-Dumitru Miclău, președintele Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă.

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News