Dintotdeauna s-a visat pictor, unul care să zămislească chipuri de sfinți, icoane și imagini de inspirație biblică. Un artist care să acopere pereții lăcașelor de cult bisericesc cu lucrările izvorâte din pasiunea sa.
O vreme, Ioan Dan, 37 de ani, a fost personajul visului său hrănit cu imaginație neînfrânată încă din copilăria petrecută la Vălenii de Munte, în care l-a avut ca mentor pe unul dintre verișorii săi.
A pictat biserici din Bucovina
Ioan Dan a fost, așa cum și-a dorit, pictorul necunoscut cocoțat cu orele pe schelele lipite de zidurile bisericilor, pe care a pictat icoane, sfinți și scene biblice.
A lucrat aproape doi ani ca stagiar în Bucovina, pe șantiere bisericești ale Patriarhiei. Acolo a învățat toate tehnicile picturii, pentru fresce, picturi în ulei, cele cu foiță de aur.
“Dumnezeu mi-a dat harul. Lucrând în biserici, m-am apropiat de Dumnezeu. El există, El mă susține, El mă ajută”, spune Ioan Dan.
Muncind acolo, se pregătea să-și împlinească visul, acela de
a deveni pictor de biserici cu atestat.
“Problemele de acasă mi-au schimbat planurile. Tata murise, mama era singură și o vedeam doar o dată la câteva luni, așa că am renunțat”
Ioan Dan
De la pictura
religioasă la imaginea pe pânză a focului stins
La acel moment, viața – care-i rezervase până atunci un loc
printre pictorii de biserici – i-a croit un alt drum și i-a purtat pașii
către cariera militară.
Când a îmbrăcat echipamentul de protecție împotriva
flăcărilor pe care le înfruntă de 13 ani, Ioan Dan nu a întors spatele marii
sale pasiuni. Fiecare misiune, fie că a fost la incendii, la inundații sau la accidente
rutiere, i-a fost “salamandrei” sursă de inspirație.
Cu ajutorul fotografiilor făcute de colegi sau doar din memorie, pompierul-artist a zugrăvit apoi pe pânze, în culori și uleiuri, crâmpeie desprinse din lupta cu focul sau din timpul salvării unor oameni aflați la răscrucea vieții.
„Retrăiesc fiecare scenă de luptă cu focul”
În fața șevaletului, pictorul nu doar reproduce scene
dinamice de luptă cu focul și chipuri încordate de pompieri, ci și retrăiește
momentele încărcate de dramatism ale misiunilor de salvare la care el a
participat alături de camarazi.
Aude glasul focului, are în nări mirosul de ars. E prins în
vâltoarea viiturilor care mătură totul în calea lor sau aude gemetele
răniților.
“Retrăiesc fiecare intervenție pe care o pictez, fiecare scenă de luptă cu focul. Parcă sunt din nou acolo. Poate, așa, îmi este și mai ușor să așez pe pânză povestea din spatele misiunii la care și eu am participat. Pentru că mintea mea e încă acolo, la foc sau la inundație”, se destăinuie artistul în haine de pompier.
„Răbdarea este legătura dintre pictură și a fi pompier”
Tabloul uriaș de pe holul Detașamentului 2 Ploiești adună la un loc o parte din lucrările pompierului-artist Ioan Dan.
Sunt crâmpeie din viața de salvator, prinse într-o înșiruire
întâmplătoare. Pompierul le-a trăit alături de camarazi și apoi, cu răbdare,
le-a așezat pe pânză, între două misiuni, atunci când timpul i-a lăsat loc și pentru
artă. Din tablou lipsesc imaginile dure al cărui personaj a fost pe când lucra
la SMURD.
“Răbdarea. Asta e legătura dintre pictură și a fi pompier. În ambele meserii îți trebuie multă răbdare. Când pictezi, nu trebuie să te grăbești, trebuie să prinzi fiecare detaliu. Iar când ești la foc, trebuie să știi când și cum să acționezi. Să ai răbdare să simți focul. Altfel…”
Ioan Dan
Fiul lui îi calcă pe urme
Unul dintre cei doi copii ai lui Ioan Dan pare că moștenește
talentul tatălui tău și ar putea să facă din pictură o pasiune. La doar șapte
ani, Nectarie are deja primele lucrări făcute sub supravegherea mamei sale, Liliana,
care este profesoară.
Nectarie a învățat de la tatăl său să combine culorile și să
folosească, empiric, tehnica umbrelor.
La cei trei ani, Ioana, surioara lui Nectarie, nu dă încă
nici un semn că pictura ar putea fi pentru ea o pasiune.
“Poate și copiii mei vor fi atrași de latura artistică, de latură frumoasă a vieții”, a mai spus pompierul-artist.