Știrea despre demiterea Ecaterinei Andronescu, printre cele mai citite pe BBC
Informația despre faptul că Ecaterina Andronescu a fost demisă ca urmare a declarațiilor în cazul tinerelor dispărute în Caracal a fost preluată și de presa internațională.
Articolul referitor la demiterea Ecaterinei Andronescu a fost cea mai citită știre pe site-ul BBC. „Uciderea Alexandrei Măceșanu: Ministru demis ca urmare a unor afirmații «profund greșite»” titrează jurnaliștii britanici.
„Eu am învățat de acasă să nu mă urc cu un străin în mașina!”, a fost declarația Ecaterinei Andronescu în urma căreia a fost demisă.
Ecaterina Andronescu a declarat, pentru Libertatea, că a aflat de la televizor că a fost demisă și a explicat că a fost înțeleasă greșit
Intenţia mea a fost cu totul alta, şi anume de a pune în prim-plan nevoia de a-i învăţa pe copii să se apere şi ei. În şcoli să îi învăţăm acest lucru, pentru că au nevoie de protecţie, şi noi, profesorii, suntem obligaţi să îi învăţăm şi acest lucru.