UPDATE – 25 februarie, ora 16.50: Problema apărută în parcarea magazinului Kaufland din cartierul bucureștean Militari, în urma cu o lună, când un canal adânc de doi metri rămăsese fără capac a fost rezolvată. Concret, a fost montat un nou capac, cu balamale și cu închidere, model care pare mult mai sigur decât precedentul, dar mai ales mult mai greu de sustras.
Fotografiile au fost trimise redacției de un cititor libertatea.ro, iar problema a fost adusă la cunoștința conducerii magazinului, care a luat măsuri provizorii.
„Kaufland România, lângă Autogara Militari. Nu zic ca e vina lor, ba dimpotrivă, dar căscați bine ochii și aveți grijă pe unde călcați!!!” este mesajul cititorului care a descoperit pericolul iminent din parcarea magazinului. Nu se știe în ce condiții a dispărut capacul canalului, dar conducerea magazinului a decis imediat să marcheze spațiul printr-o baliză albă, care să atragă atenția asupra pericolului de accidentare.
Așa cum se poate observa în imaginile transmise redacției, canalul descoperit se află la nici un metru de unul din locurile de parcare, pe spațiul verde, iar o persoană ar putea cădea acolo într-un moment de neatenție.
Trimite-ne știrea ta, însoţită de fotografii sau video și va fi publicată pe libertatea.ro!
Dacă ai o informaţie, fotografie, captură, filmuleţ pe care vrei să le publicăm, trimite-le în formularul de mai jos sau pe WhatsApp, la numărul 0729729000.
Rezultate Alegeri SUA – cine va fi noul președinte al Americii!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro